Antena 3 CNN Life Știinţă NASA vrea să amplaseze o bază spaţială permanentă în spatele feţei nevăzute a Lunii

NASA vrea să amplaseze o bază spaţială permanentă în spatele feţei nevăzute a Lunii

NASA vrea să amplaseze o bază spaţială permanentă în spatele feţei nevăzute a Lunii
Sursa foto: Foto: nasa.gov
25 Sep 2012   •   22:01

NASA intenţionează să construiască şi să amplaseze în spatele feţei nevăzute a Lunii o bază spaţială permanentă, care să fie folosită ca o pistă de lansare pentru viitoarele expediţii de explorare a planetei Marte, informează Daily Mail.

Noua bază spaţială permanentă, care se va folosi de campurile gravitaționale din spatele Lunii, se va afla la o distanţă de 445.788 de kilometri de Terra. Prin comparaţie, actuala Staţie Spaţială Internaţională (ISS) se află la o distanţă de circa 370 de kilometri de Terra.

Noua bază spaţială va contribui la lărgirea orizonturilor omenirii în privinţa explorării spaţiale, dar, pentru a fi construită, cercetătorii şi inginerii de la NASA trebuie să rezolve o serie de probleme, precum protejarea astronauţilor de radiaţiile solare şi reaprovizionarea bazei.

Publicaţia Orlando Sentinel afirmă că NASA va folosi probabil echipamente rămase de la construirea actualei ISS şi va utiliza rachete din gama Space Launch System pentru a lansa viitoarele vehicule spaţiale.

Proiectul sistemului de lansare se află în faza de execuţie, are un cost estimat la 3 miliarde de dolari pe an şi va fi finalizat în 2017.

Potrivit jurnaliştilor de la Orlando Sentinel, NASA a discutat deja cu Casa Albă despre acest proiect, luna trecută, însă nu se ştie deocamdată dacă Congresul american îl va sprijini, având în vedere costurile.

Agenţia spaţială americană formează deja o echipă care să realizeze schiţa viitorului avanpost spaţial, ce va fi "parcat" într-un punct din spaţiu, denumit EML-2 (Earth-moon libration point 2).

Punctele de libraţie sunt nişte "locuri de parcare" în spaţiu, unde obiecte relativ mici se află în balans faţă de forţele gravitaţionale generate de două corpuri cereşti mai mari - precum Terra şi Luna -, rămânând însă relativ staţionar faţă de cele două corpuri, ceea ce înseamnă că NASA va putea într-adevăr să "îşi parcheze" în acele puncte viitoarele vehicule spaţiale.

David Weaver, un purtător de cuvânt de la NASA, a spus: "Există mai multe opţiuni - şi multe rute - care sunt luate în discuţie în drumul nostru spre Planeta Roşie. Pe lângă Lună şi un asteroid, şi alte opţiuni ar putea fi avute în vedere, în această perioadă în care căutăm modalităţi pentru a ajunge mai uşor, cu riscuri mici, pe Marte".

×
Subiecte în articol: NASA Luna Terra planeta marte
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close