Antena 3 CNN Life Știinţă Stephen Hawking: Raiul şi viaţa de apoi sunt basme pentru oamenii care se tem de moarte

Stephen Hawking: Raiul şi viaţa de apoi sunt basme pentru oamenii care se tem de moarte

Stephen Hawking: Raiul şi viaţa de apoi sunt basme pentru oamenii care se tem de moarte
Sursa foto: Foto: Mediafax
16 Mai 2011   •   14:24

Celebrul fizician şi cosmolog englez, Stephen Hawking, împărtăşeşte într-un interviu pentru The Guardian teoria sa despre existenţa umană şi fenomenul morţii. Acesta vede creierul uman ca pe un calculator care atunci când se strică, încetează să mai funcţioneze.

Omul de ştiinţă afirmă că existenţa raiului şi a iadului, sau a vieţii după moarte, sunt simple născociri ale minţii umane, prea slabă şi speriată de ideea morţii.

"Eu privesc creierul uman ca pe un computer care se va opri din funcţionare atunci când componentele sale se strică. Nu există rai sau viaţă după moarte pentru computerele stricate, acestea fiind basme pentru oamenii cărora le este frică de întuneric", a precizat Hawking.

Fizicianul a fost diagnosticat cu o afecţiune neurologică de la vârsta de 21 de ani şi încă de pe atunci i se spunea că boala respectivă îl va ucide. Deşi şi-a petrecut aproape întreaga viaţă în scaun cu rotile, Hawking este încă viu.

"Am trăit în perspectiva unei morţi timpurii de 49 de ani încoace. Nu îmi este frică de moarte, dar nici nu mă grăbesc să mor. Mai am încă multe chestii de făcut", a mai adăugat cosmologul.

×
Subiecte în articol: Stephen Hawking moarte rai
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close