Antena 3 CNN Politică Uioreanu: Parlamentarii PDL, şantajaţi de UDMR să voteze pentru predarea Istoriei şi Geografiei în maghiară

Uioreanu: Parlamentarii PDL, şantajaţi de UDMR să voteze pentru predarea Istoriei şi Geografiei în maghiară

Uioreanu: Parlamentarii PDL, şantajaţi de UDMR să voteze pentru predarea Istoriei şi Geografiei în maghiară
Sursa foto: Horea Uioreanu
19 Mai 2010   •   16:49

Deputaţiii PDL de Cluj Daniel Buda şi Petru Călian au fost acuzaţi miercuri de către parlamentarul liberal Horea Uioreanu că au fost "şantajaţi" de UDMR pentru a vota favorabil în plenul de astăzi al Camerei în favoarea articolului din Legea Educaţiei care prevede ca Istoria românilor şi Geografia României să fie predate în limbile minorităţilor. El afirmă că aceştia ar fi dat înapoi speriaţi de avertizările UDMR privitoare la o eventuală ieşire de la guvernare a Uniunii.
"Beţia puterii îi face pe unii parlamentari să renunţe la principiile pe care până mai ieri le susţineau pe toate căile?, susţine Uioreanu prin intermediul unui comunicat.
"Speriaţi de avertizările UDMR, potrivit cărora viitorul Guvernului depinde de votul asupra articolului 37 din Legea Educaţiei, care prevede ca Istoria românilor şi Geografia României să se predea în limbile minorităţilor, unii deputaţi aleşi pe listele PDL au cedat şantajului şi au votat în favoarea acestei prevederi. Printre cei care au fost de acord cu şantajul UDMR se numără Daniel Buda şi Petru Călian", se arată în documentul citat.
Potrivit lui Horea Uioreanu, dincolo de disciplina de partid şi de dorinţa de a rămâne "în cercul puterii aducătoare de beneficii", votul celor doi parlamentari surprinde, în condiţiile în care, până de curând, Daniel Buda "înfiera" cu mânie naţională revendicările UDMR privind autonomia teritorială, obligarea românilor să înveţe limba maghiară, legiferarea unei a doua limbi oficiale şi renunţarea la sintagma de stat unitar din Constituţie.
"Ce altceva poate însemna legiferarea predării Istoriei românilor şi Geografiei României în limbile minorităţilor decât oficializarea decesului limbii române ca singură limbă oficială? În toate ţările civilizate, în care democraţia este la ea acasă de secole şi drepturile omului sfinte, cele două materii se studiază în limba oficială", a subliniat deputatul PNL.
El îi reproşează deputatului Daniel Buda că "ori are memorie scurtă, ori îşi construieşte declaraţiile şi acţiunile funcţie de interesul de moment, în acest caz dorinţa de a salva, vremelnic, existenţa celui mai incompetent şi antinaţional Guvern din istoria postdecembristă a României".
"Votul lui Călian este şi mai greu de înţeles dacă ţinem cont de faptul că a intrat în politică şi şi-a construit cariera ca membru de frunte al PRM. Probabil că, pe parcursul peregrinărilor domniei sale prin trei partide politice, şi-a pierdut demnitatea şi patriotismul, acelea fireşti oricărui român. Inconsecvenţă, Buda şi Călian e numele tău", trece în revistă Uioreanu comportamentul politic al celuilalt parlamentar PDL vizat de afirmaţiile sale.
Deputatul liberal s-a declarat convins că votul de miercuri nu va rămâne fără urmări în plan politic, clujenii urmând să sancţioneze prin vot decizia aleşilor lor.
"Iar istoria, cea a românilor, îi va aşeza acolo le unde este locul: în ruşinoasă neuitare", a afirmat Uioreanu.
În replică, deputatul Petru Călian a declarat că nu este vorba despre niciun şantaj al UDMR la votul dat la Legea Educaţiei.
"Nu e vorba despre niciun şantaj al UDMR. Pe mine mă interesează să văd că elevii maghiari învaţă Istoria şi Geografia României indiferent în ce limbă. În limba maghiară sunt mai uşor de învăţat şi nu le putem impune elevilor să înveţe în limba română, pentru că nu vor învăţa niciodată?, a spus Călian.
Antena3.ro

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close