
Vestea a fost dată pe pagina de Facebook a Operei Naționale Române din Iași.
"Stimați spectatori, După o zi plină de repetiții, avem o veste cutremurătoare. Colega noastră Gabriela Rîmbu, mezzosoprană în Corul Operei ieșene de mai bine de trei decenii, s-a stins astăzi din viață.", arată postarea ONRI.
Trupul neînsuflețit al artistei a fost depus la Capela Casa Funerară Drăgan. Luni, 13 septembrie, între orele 9:00 și 11:00, artista va fi depusă în foaierul Operei, urmând a fi înmormântată la Cimitirul “Sfântul Vasile”, de la ora 13:00.
"Cu imensă durere transmitem condoleanțe familiei! Va rămâne veșnic în amintirea noastră. Dumnezeu să o odihnească în pace!", a mai transmis Opera Națională Română Iași.