Antena 3 Actualitate Adrian era doar un copil atunci când și-a văzut tatăl împușcat în cap, în timpul Revoluției din 1989. "L-au luat târâș și nu l-am mai văzut. Am coborât plângând și strigând «tăticul meu, tăticul meu»"

Adrian era doar un copil atunci când și-a văzut tatăl împușcat în cap, în timpul Revoluției din 1989. "L-au luat târâș și nu l-am mai văzut. Am coborât plângând și strigând «tăticul meu, tăticul meu»"

26 Dec 2019   •   23:20
Adrian era doar un copil atunci când și-a văzut tatăl împușcat în cap, în timpul Revoluției din 1989. "L-au luat târâș și nu l-am mai văzut. Am coborât plângând și strigând «tăticul meu, tăticul meu»"
Sursa foto: foto. Agerpres

Adrian Jugănaru avea doar 13 ani în decembrie 1989, atunci când a trăit cea mai urâtă experiență din viața lui. A fost martor la asasinarea tatălui său, în timpul Revoluției din Timișoara. 

Tatăl său avea 37 de ani atunci când a fost ucis, era căsătorit și avea doi copii. Pe 17 decembrie 1989, seara, le-a spus copiilor nu iasă la fereastră, iar el a coborât în fața blocului să vadă ce se întâmplă. În doar câteva momente a fost ucis de soldații de la o unitate militară. 

Fiul său, Adrian, curios să vadă ce se întâmpla afară, a scos capul pe geam și a văzut întreaga scenă. 

“Ȋn seara de 17 a XII-a 1989, în jurul orei 18:45, tatăl meu Jugănaru Dumitru s-a dus la un coleg pe nume Mihai. Acolo a stat doar treizeci de minute, după care a venit acasă și a început să plângă spunând: – Copiii mei să nu ieșiți afară, că este prăpădul din lumea minunată! Eu și sora mea i-am spus: – Bine, tăticule, nu ieșim! După aceea, tăticul a întrebat: – Magda merge la lucru? – Nu, i-am răspuns eu. – Bine, a exclamat el. Vrând și el să iasă afară, ne-a spus: – Vedeți că eu mă duc să văd tancurile de aici. Eu i-am răspuns: – Bine, du-te tăticule.”

Băiatul îți amintește că “militarii trăgeau în sus. Demonstranții scandau următoarele: jos Ceaușescu, vrem libertate, armata e cu noi, armată nu uitați că aveți copii și frați etc. O autoamfibie patrula, împrăștiind mulțimea de oameni. Lângă cordonul de militari se afla o autoamfibie. Numărul ei era K 193. A scandat și tatăl meu. Când s-a început să se tragă în demonstranți un glonț l-a lovit pe tatăl meu fix în cap. De când s-a tras și până ce am văzut că patru oameni îl aduc pe tatăl meu târâș, nu l-am mai văzut”. 

"Văzând că îl aduc târâș, am sărit de pe vană, am coborât jos plângând și strigând «tăticul meu, tăticul meu». Oamenii care îl duseseră pe tatăl meu pe un loc înverzit m-au întrebat dacă este tatăl meu. Eu le-am răspuns că da". 

Citiți continuarea declarațiilor lui Adrian pe Libertatea
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close