Antena 3 CNN Actualitate Agricultura, la pământ. 80% din cultura de porumb din Dolj este afectată de secetă, iar un sfert, distrusă în totalitate

Agricultura, la pământ. 80% din cultura de porumb din Dolj este afectată de secetă, iar un sfert, distrusă în totalitate

Agricultura, la pământ. 80% din cultura de porumb din Dolj este afectată de secetă, iar un sfert, distrusă în totalitate
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    23 Iul 2012   •   19:35

Aproape 80% din suprafaţa cultivată cu porumb în judeţul Dolj a fost afectată de seceta prelungită, iar un sfert din suprafaţă a fost distrusă în totalitate.

Potrivit datelor Direcţiei Agricole Dolj, 91.000 de hectare din cele 118.000 cultivate cu porumb au fost afectate de secetă, dintre care 30.000 de hectare sunt distruse în proporţie de 100%, informează Agerpres.

Cele mai afectate culturi sunt cele din zonele Cetate şi Lunca Jiului, iar din suprafaţa totală pe care agricultorii au cultivat porumb, doar 35.000 de hectare au fost asigurate, a declarat, luni, Oliver Costea, directorul Direcţiei Agricole Dolj.

În ceea ce priveşte producţia de grâu din acest an din judeţul Dolj, aceasta a fost de 2,5 tone/hectare, o producţie considerată de specialişti drept una bună raportată la nivelul scăzut al precipitaţiilor înregistrat în toamnă şi în prima parte a iernii.

Şi culturile de pepeni verzi şi galbeni au avut de suferit din cauza lipsei precipitaţiilor, toate cele 8.386 de hectare de bostan fiind afectate, chiar dacă oamenii şi-au achiziţionat sisteme de irigat prin picurare. În schimb, nimeni nu şi-a asigurat cultura în eventualitatea unei calamităţi.

Seceta a afectat şi viţa-de-vie şi legumele, pentru toate cele 10.500 de hectare de viţă-de-vie raportându-se un grad de dăunare de peste 30%, la fel ca şi la cele 7.698 de hectare de legume.

În ceea ce priveşte cele 137 de hectare cultivate cu tutun şi cele 258 de hectare de muştar, acestea au fost distruse de secetă în totalitate, iar agricultorii s-au ales doar cu pagube, fiindcă niciuna dintre culturi nu a fost asigurată împotriva calamităţilor naturale.

Ca şi celelalte culturi, rapiţa a avut de suferit de pe urma secetei încă din toamnă, când fermierii au fost nevoiţi să întoarcă pământul, pentru a înlocui cultura afectată cu o alta. Din cele 8.039 de hectare de rapiţă care au mai rămas, jumătate au fost distruse în proporţie de 100%, iar 2.000 de hectare în proporţie de 30%, producţia raportată fiind de 1.000 de kilograme/hectare.


×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close