Antena 3 CNN Actualitate Americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 nu mai trebuie să poarte mască nici în aer liber, nici în interior

Americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 nu mai trebuie să poarte mască nici în aer liber, nici în interior

Persoanele cu schema completă de vaccinare împotriva coronavirusului nu mai trebuie să poarte mască și nici să se distanțeze social nici în exterior, nici în interior, cu unele mici excepții, a anunțat joi conducerea Centrului de Control și Prevenție a Bolilor din SUA

Americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 nu mai trebuie să poarte mască nici în aer liber, nici în interior
Sursa foto: Pixabay
de Alexandra Ionescu    |    14 Mai 2021   •   17:00

"O zi măreață pentru America", Așa a descris președintele Joe Biden momentul când a anunțat renunțarea la masca de protecție pentru persoanele vaccinate.

Orice persoană complet vaccinată poate participa la activităţi în interior şi în aer liber, mici sau mari, fără a purta mască și fără distanţare fizică. Dacă ai fost vaccinat cu ambele doze poți începe să faci acele lucruri pe care ai încetat să le mai faci din cauza pandemiei”, a spus Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite.

Desigur există și cei care consideră că decizia a fost luată prea devreme și deja își suspectează concetățenii de lipsă de sinceritate.

Decizia autorităților de a elimina obligativitate purtării de mască vine și pe fondul unei situații epidemiologice înucrajatoare.

Infectările sunt în scădere în 49 din cele 50 de state americane, numărul persoanelor spitalizate este la cel mai mic nivel din aprilie anul trecut, iar mortalitatea a scăzut cu 80% comparativ cu aceeași perioadă din 2020.

În plus, campania de vaccinare a americanilor este una dintre cele mai avansate din lume: 45% au primit deja întreaga schemă de vaccin și 60% sunt vaccinați cu o doză.

În Statele Unite, tocmai a început vaccinarea adolescenților cu vârste între 12 și 15 ani.

Președintele Biden are ca obiectiv declarat vaccinare a 70% din populație până pe 4 iulie când americanii marchează Ziua Independenței.

Există totuși câteva semnale de alertă care rămân valabile. Astfel, persoanele cu un sistem imunitar slăbit trebuie să urmeze sfatul medicilor înainte să renunțe la mască. 

De asemenea, obligativitatea purtării măștii sanitare în mijloacele de transport în comun – autobuze, trenuri, avioane – rămâne în vigoare.

De asemenea, cei care prezintă simptome ale infectării cu coronavirus, chiar dacă sunt vaccinați, vor trebui să poarte din nou mască și să se testeze.

×
Subiecte în articol: COVID-19 coronavirus mască Jeo Biden
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close