Antena 3 CNN Actualitate Alertă cod galben de vânt puternic şi nor toxic în România | Explicații climatice de la directorul ANM

Alertă cod galben de vânt puternic şi nor toxic în România | Explicații climatice de la directorul ANM

Norul toxic generat de bombardamentele din Ucraina ar urma, conform prognozelor, să ajungă în acest weekend şi în România. Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat dacă există vreun risc, mai ales că 10 județe şi Capitala vor fi sub alerte de cod galben de vânt puternic.

Alertă cod galben de vânt puternic şi nor toxic în România | Explicații climatice de la directorul ANM
Sursa foto: Antena 3 / newsfounded.com
de Claudia Popovici    |    21 Mar 2022   •   22:25

Bombardamentele din ultimele trei săptămâni din Ucraina au dus la formarea unui nor toxic care, potrivit medicilor, ne-ar putea afecta sănătatea.

Norul toxic a ajuns deja în Polonia, Republica Moldova şi alte ţări din Europa. Iar mâine ar ajunge, conform prognozelor, şi în ţara noastră.

În România vremea este capricioasă. De mâine Capitala şi 10 județe vor fi sub alerte de cod galben de vânt puternic cu rafale ce pot ajunge la 65 de km/h. 

Întrebată dacă aceste alerte şi norul toxic ar prezenta vreun pericol, Elena Mateescu, director ANM a spus: 

"Chiar dacă în partea de est şi sud-est a ţării vom avea în vigoare această atenționare de cod galben care vizează rafale de 55-65 km/h, iar în zona montană aferentă chiar viteze de 70-80 km/h, având în vedere circulația aerului din sector nordic şi nord estic apreciem că nu există posibilitatea ca aceste concentrații să ajungă în ţara noastră.

Din punct de vedere termic, întradevăr, discutăm de o încălzire de la o zi la alta pe parcursul acestei săptămâni şi semnalul rămâne până la sfârşitul acestei luni. 

Mâine contăm posibil pe 17-18 grade în vestul ţării. Miercuri 18 grade Celsius în sud-vest în sud, iar la mijlocul şi sfârșitul de săptămânii să înregistrăm chiar valori de 19-20 de grade în partea de sud-vest.

Chiar şi în Capitală este posibil să consemnăm 18-20 de grade, valori cu mult mai ridicate decât ceea ce ar fi normal de această perioadă", a spus Elena Mateescu care a subliniat că România se va confrunta şi cu o secetă pedologică extremă puternică

"Vorbim şi de secetă pedologică extremă puternică şi moderată pe areale agricole extinse din ţară. Vorbim aici de Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei, Transilvania precum şi în partea de vest a Banatului şi Crișenei. Vorbim de precipitații deficitare", a explicat Elena Mateescu, director ANM, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3. 

Prognoza meteo 22 martie - 3 aprilie 2022

Meteorologii estimează că, după frigul de astăzi vremea se încălzește, iar maximele ajung până la 18-19 grade în cele două săptămâni care vin.

Banat

Vremea va fi mai rece decât în mod normal în prima zi, când se vor înregistra maxime medii în jurul valorii de 10 grade. Ulterior, din 22 martie, se va încălzi, astfel încât media maximelor se va situa, până la finalul lunii, între 15 și 18 grade, valori apropiate de mediile multianuale. Regimul termic diurn se va menține asemănător și la începutul lunii aprilie, cu maxime în medie de 16...17 grade. Temperaturile minime vor avea o tendință de creștere ușoară și treptată, de la valori medii de -2 grade, în noaptea de 22 martie, spre valori de 5...6 grade, în nopțile din perioada 1-3 aprilie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, la început la nivel local, apoi pe arii relativ extinse, va fi în creștere în intervalul 28 martie – 3 aprilie.

Crişana

Din 22 martie vremea se va încălzi, astfel încât până la finalul primei săptămâni de prognoză, media maximelor va oscila între 14 și 16 grade, valori apropiate de mediile multianuale. De altfel, un regim termic diurn asemănător se va menține și în ultimele zile ale lunii martie, dar și în primele zile ale lunii aprilie. Temperaturile minime vor avea o tendință de creștere ușoară și treptată, de la valori medii de -2 grade, în noaptea de 22 martie, spre valori de 4...5 grade, în nopțile din perioada 1-3 aprilie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, la început la nivel local, apoi pe arii relativ extinse, va fi în creștere în intervalul 28 martie – 3 aprilie.

Transilvania

Din 22 martie vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor se va situa, până la finalul lunii martie, între 12 și 15 grade, valori apropiate de mediile multianuale. Regimul termic diurn se va menține asemănător și la începutul lunii aprilie, cu maxime în medie în jurul a 14 grade. În primele nopți (22-24 martie) vremea va fi rece, cu minime medii de -4...-3 grade, apoi temperaturile nocturne vor avea o tendință de creștere ușoară și treptată, spre valori medii de 1...2 grade, în nopțile din perioada 1-3 aprilie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, la nivel local, va fi în creștere după data de 28 martie.

Maramureş

Între 22 și 24 martie vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor va oscila între 14 și 16 grade, valori apropiate de mediile multianuale. De altfel, un regim termic diurn asemănător se va menține până la finalul lunii martie, cât și în primele zile ale lunii aprilie. Temperaturile minime vor avea o tendință de creștere ușoară și treptată, de la valori medii de -2 grade, în noaptea de 22 martie, spre valori de 3...4 grade în nopțile din perioada 1-3 aprilie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, la început la nivel local, apoi pe arii relativ extinse, va fi mai ridicată în intervalul 28 martie – 3 aprilie.

Moldova

Vremea se va încălzi. Media maximelor va fi de 10 grade în prima zi și va ajunge să se situeze în general între 14 și 17 grade, iar a minimelor, va crește, de la -4 grade în prima dimineață, până în jurul a 4 grade la sfârșitul intervalului. Trecător vor fi precipitații în general slabe cantitativ, în jurul datei de 25 martie și după data de 28 martie.

Dobrogea

În prima săptămână media temperaturilor maxime va oscila între 8 grade în primele trei zile și 14 grade în data de 24 martie. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi variații termice diurne semnificative, iar media maximelor va avea valori, în general, între 12 și 14 grade. Minimele termice vor fi în general în creștere, de la o medie de -2 grade în prima dimineață, până în jurul a 6 grade la sfârșitul intervalului. Temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în jurul datei de 25 martie și începând cu data de 28 martie.

Muntenia

Media temperaturilor maxime va crește de la 10 grade în prima zi, până în jurul a 17 grade în ziua de 24 martie, apoi va avea variații între 14 și 18 grade. Minimele termice vor porni de la o medie de -4 grade în prima dimineață și vor ajunge să se situeze, în medie, între 4 și 6 grade, în ultimele dimineți. Probabilitatea pentru precipitații, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în jurul datei de 25 martie și după data de 27 martie.

Oltenia
Până la mijlocul primei săptămâni media temperaturilor maxime va avea variații între 10 și 19 grade, apoi se va situa, în general, între 16 și 18 grade. Media minimelor termice va fi în creștere treptată, de la -4 grade în prima dimineață, până la 5...6 grade în ultimele dimineți. Probabilitatea de precipitații, în general slabe cantitativ, va fi în creștere începând cu data de 27 martie.

La munte
Valorile termice vor fi în general în creștere. Media maximelor va avea variații între 0 și 6 grade, iar a minimelor între -10 și 0 grade. După data de 24 martie vor fi posibile precipitații, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close