Antena 3 CNN Actualitate Anunț oficial: Când se deschide circulația pe autostrada Lugoj-Deva

Anunț oficial: Când se deschide circulația pe autostrada Lugoj-Deva

Anunț oficial: Când se deschide circulația pe autostrada Lugoj-Deva
13 Iun 2019   •   17:52

Circulaţia pe autostrada Lugoj-Deva va fi deschisă la sfârşitul lunii iulie, cu excepţia secţiunii E de pe lotul 2, unde vor fi construite ecoductele pentru mamifere mari, acest tronson fiind ridicat pe SEAP pentru execuţie şi proiectare, a declarat joi, la Deva, pe şantierul autostrăzii A1, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Am discutat cu constructorul (lotului 4, n.red.) care m-a asigurat că la sfârşitul lunii iulie va fi finalizat acest lot şi va putea fi dat în trafic. Bineînţeles, există un singur amendament şi aici aş vrea să nu fie interpretat greşit. Dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploaie, bineînţeles că va avea o problemă, un pic, să avanseze, să aibă un ritm atât de benefic cum îl are acum, când e soare şi poate lucra", a spus ministrul Răzvan Cuc.

El a adăugat că şi lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva va fi gata, fapt care le va permite şoferilor să poată rula pe autostradă de la Nădlac la Sibiu, cu excepţia zonei de ecoducte, în lungime de 8,75 km. Traficul va fi deschis simultan pe ambele loturi, 3 şi 4, a precizat ministrul Cuc.

"Din iulie se va circula, când vom deschide ambele loturi. Probabil că cei de la Comsa (constructorul lotului 3, n.red.) vor termina un pic mai devreme, dar vom deschide concomitent traficul pe ambele loturi, că nu are sens să mai facem descărcări", a arătat ministrul Transporturilor.

Răzvan Cuc a mai spus că în cazul ecoductelor pentru mamifere mari trebuie respectate condiţiile de mediu şi cerinţele europene.

Ministrul Transporturilor a vizitat joi loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close