Antena 3 CNN Actualitate Președintele Asociației Magistraților din România: "Am ajuns într-o situație gravă!"

Președintele Asociației Magistraților din România: "Am ajuns într-o situație gravă!"

Președintele Asociației Magistraților din România: "Am ajuns într-o situație gravă!"
13 Sep 2016   •   22:57

Ministrul Justiției Raluca Prună a transmis, luni, o circulară în sistem prin care îi anunță pe magistrații din România că niciun ban în plus nu se va da la salariu, din cei dați prin hotărâri judecărești, sfidând astfel solicitările judecătorilor și procurorilor, a anunțat Oana Zamfir, la Subiectiv, de la Antena 3.

Prin Adresa nr. 76400 din data de 12.09.2016, Ministerul Justitiei le-a comunicat magistraților că, începând din acest an, salariile și indemnizatiile judecatorilor și procurorilor vor fi cele prevăzute în actele normative, fără a fi incluse drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecatorești, scrie luju.ro.

Cu alte cuvinte, una dintre principalele cereri cuprinse în Memorandumul însușit de zeci de instanțe și parchete, în care Ministerul Justiției era somat să țină cont de hotărârile judecatorești pronunțate în materie de drepturi salariale, a fost soluționata negativ, Raluca Prună informând că nu vor fi recunoscute drepturile salariale obținute prin hotărâri judecatorești.

Între timp, numărul instanțelor și parchetelor care protestează crește constant.

Președintele Asociației Magistraților din România, judecătorul Gabriela Baltag, a explicat marți seară, la Sinteza Zilei, că astfel de probleme au mai existat în sistem doar în 2009.

“Demiterea ministrului Justiției este un punct din protestul sistemului judiciar, declanșat de două săpt. Am ajuns în această situație gravă, care a mai avut loc în 2009, este datorată unui cumul de factori. Nu este vorba doar despre salarizare, cum a încercat doamna Prună să lase de înțeles. AMR, UNJR, Asociația Procurorilor și Forumul Judecătorilor au explicat, în această perioadă, care este situația. Problema salarizării este una, dar problemele vitale sunt mai mari și vin din anii de urmă. E vorba și despre independența justiției, printre altele.

Numărul instanțelor și parchetelor care protestează acum este mai mare de 60 și 20, sunt aproape 90, cumulat, în acest moment. Și mai sunt și alte instanțe care încă nu au redactat procesele verbale și care se vor ralia și ele acțiunii. Suntem de două săptămâni în această formulă și CSM tace. Este o problemă deosebită, pentru că dacă mergem la Constituție, garantul independenței justiției este CSM. Și CSM nu există în această ecuație. Lăsând la o parte ministrul Justiției. Ce așteptări să mai avem de la dânsa?

AMR a cerut acum zece zile o reacție din partea domnului Cioloș și până în ziua de azi nu există reacție. Este foarte trist.”

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close