Antena 3 CNN Actualitate Baza NATO de la Cincu, blocată de localnici revoltați. Motivul care i-a scos în stradă

Baza NATO de la Cincu, blocată de localnici revoltați. Motivul care i-a scos în stradă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:35 18 Iul 2022 Modificat la 16:35 18 Iul 2022
Cincu 2
Sursa foto: Antena 3

Localnicii au ieșit in stradă nemulțumiți că trebuie să circule pe un drum plin de gropi, după ce podul peste care trec blindatele NATO înspre baza militară a fost închis.

Estimările arată că podul nu va fi reparat nici peste un an iar drumul ocolitor care leagă Voila de Cincu este "execrabil", potrivit celor din zonă.

Protestul localnicilor a blocat complet calea de acces a vehiculelor militare către baza Cincu.

În prezent, la Cincu se află 800 de militari francezi și belgieni, iar până la finalul anului numărul lor va crește până la 1.000.

Drumul plin gropi a ajuns singura cale de acces a oamenilor din zonă, după ce podul de la Voila a fost închis în urmă cu un an, din cauza degradării. 

Consiliul Județean Brașov, care are în administrare infrastructura, a alocat banii pentru un pod nou, dar susține că nu a început construcția noului viaduct din cauză că Hidroelectrica nu permite lucrări în albia aflată în vecinătatea unui baraj.

De cealaltă parte, autoritățile comunei Voila arată că din luna ianuarie a acestui an au fost depuse documentațiile în vederea obținerii avizelor pentru asfaltarea acestei variante ocolitoare.

Vineri, 15 iulie, s-ar obținut autorizația de construcție și, astfel, antreprenorul ar urma să înceapă lucrările curând.

Însă oamenii s-au săturat de promisiuni și au ieșit să-și strige supărarea în stradă.

×
x close