Antena 3 CNN Actualitate Bucăți de drone au căzut în zona Plauru, în Tulcea, după ce rușii au atacat porturile dunărene. Armata a ridicat două aeronave F-16

Bucăți de drone au căzut în zona Plauru, în Tulcea, după ce rușii au atacat porturile dunărene. Armata a ridicat două aeronave F-16

G.M.
1 minut de citit Publicat la 07:24 17 Mar 2026 Modificat la 09:38 17 Mar 2026
atac rusi langa granita
Bucăți de drone au căzut în zona Plauru, în Tulcea, după ce rușii au atacat porturile dunărene. FOTO: colaj Captură X

Rușii au lansat un nou atac asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în noaptea e luni spre marți, iar mai multe bucăți de drone s-au prăbuşit în zona localităţii Plauru din Tulcea informează Ministerul Apărării Naționale. Populaţia a fost avertizată să se adăpostească prin mesaj Ro-Alert, iar Forţele Aeriene Române au ridicat două aeronave F-16. 

”La primele ore ale dimineţii de marţi, 17 martie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în judeţul Tulcea. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat, în jurul orei 01.40, din Baza 86 Aeriană de la Feteşti”, anunţă, marţi dimineaţă, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din N judeţului Tulcea, fiind transmis, la ora 1.55, mesaj RO-Alert.

”Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul naţional în zona localităţi Plauru. După încetarea alertei aeriene, în jurul orei 3.00, o echipă de cercetare a început verificări în teren, precizează sursa citată.

Oficialii ministerului anunţă că, până la acest moment, nu a fost identificată zona de impact.

”Căutările vor continua odată cu îmbunătăţirea vizibilităţii. MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, se mai arată în comunicatul Ministerului Apărării.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close