Antena 3 CNN Actualitate Câinii-terapeţi care ajută copiii cu probleme

Câinii-terapeţi care ajută copiii cu probleme

Sunt oameni care schimbă lumea prin gesturi mici, iar săptămâna aceasta, am cunoscut România Oamenilor Frumoşi. Vedem în continuarea povestea Carlei, a Lucianei, Marei şi a lui Vlad care au reuşit să scimbe vieţi la propriu, dar nu singuri, ci împreună cu animalele lor de companie. Voluntarii şi ciânii utilitari sunt mereu să ne salveze în caz de sesim, în cazul unor boli sau depresii puternice.

Câinii-terapeţi care ajută copiii cu probleme
de Georgiana Adam    |    02 Ian 2021   •   11:33

Când nu se joacă, se antrenează pentru noi. Ei sunt voluntarii care salvează oameni de sub clădiri dărâmate şi gata să sară în ajutor în cazul unui seism. Noi ne-am întâlnit cu Vlad şi Chalappa, câinele lui.

Vlad ne-a simulat o căutare în cazul unui cutremur cu victime

Şi alături de Challapa au fost şi colegii lui de la Clubul Câinilor Utilitari. 

''Exerciţiile pe care le-aţi văzut voi sunt exerciţii de căutare într-o zonă calamitată. Din 2017 există un protocol între noi si Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă si în cazuri de Doamne fereste, suntem chemaţi. Am fost activaţi pentru varii exerciţii de simulare de cutremur, pentru seism 2018, pentru exerciţiul NATO din 2019 şi anul trecut am fost si la cutremurul din Albania, unde împreună cu Chalappa si Billy ne-am prezentat şi am muncit alături de echipa Rescue de la Ciolpani şi am reuşit recuperarea a trei persoane decedate'', spune Vlad Popescu, instructor canin.

Asociaţia Clubul Câinilor utilitari s-a înfiinţat în urmă cu 10 ani

La scurt timp după aceea au luat naştere două departamente, cel de terapie şi activităţi asistate de animale, precum şi cel de căutare şi salvare.

''Este evident că motivaţia şi recompensa sunt ceea ce ne împing şi pe noi şi pe câini în viaţă si construim antenamentele noastre cât se poate de etic, astfel încât câinii noştri nu sunt niciodată pedepsiti si recompensa creţe ca valoare odată ce creşte si dificultatea exerciţiului'', a spus Vlad Popescu.

Dacă ei salvează vieţi, de cealaltă parte stă echipa feminină, care se ocupă de terapie pentru sindrom down sau autism.

Carla, terapeut canin: ''Eu şi Happy ne înţelegem din priviri''

Carla şi Happy formează o echipă ce are cinci ani de experientă. Pentru Carla, povestea terapiei cu animale a început ca un hobby. Iar astăzi este deja un loc de muncă, după ce la 30 de ani a început o nouă facultate, cea de psihologie, pentru a se specializa.

''Ce am învăţat eu în toţi anii ăştia e că legătura dintre handler şi câine este super, super importantă şi dacă până să ajung la şcoala asta la ei, să fiu voluntar, credeam ca am o super relatie cu Happy, mă cam înşelasem. Am ajuns să ne echilibram după ce ne-au asistat toţi instructorii canini de aici, iar în terapie suntem echipă, echipa, la modul că ne înteţegem din priviri, ea primeşte comenzile uneori doar din semne

Pentru fiecare copil în parte există un plan terapeutic, că toată lumea întreabă, dar ce faceţi voi la terapie? Păi, diferă de la caz la caz, fiecare copil cu tulburare de spectru autism e diferit de celălalt. De multe ori, copiii au senzatia că vin la joaca aici, nu la terapie, vin să se joace cu câinele'', spune Carla Buleanu, terapeut canin.

Copiii care merg la terapie pot învăţa împreună cu câinele culorile, să numere sau să aleagă anumite obiecte

În departament sunt zece echipe om-câine, patru de terapie şi şase de activitaţi asistate de animele.

Clubul câinilor Utilitari are primele echipe din România atestate la nivel european. Este important ca oamenii să ajute la rândul lor astfel de voluntari.

Pentru eventuale donaţii, pe pagina de Facebook Clubul Câinilor Utilitari se pot găsi detalii suplimentare.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close