Antena 3 CNN Actualitate Cum se calculează impozitul pe venitul din pensie și contribuția la asigurările de sănătate

Cum se calculează impozitul pe venitul din pensie și contribuția la asigurările de sănătate

Guvernul României a adoptat în luna decembrie a anului trecut OUG nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare care prevede, printre altele, modificări în ceea ce privește veniturile din pensii și contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor din pensii.

Cum se calculează impozitul pe venitul din pensie și contribuția la asigurările de sănătate
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Ian 2022   •   09:25

Astfel, Guvernul a decis ca anumite categorii de pensionari să plătească de la 1 ianuarie 2022 contribuții la asigurările de sănătate.

Se introduce plata contribuției la asigurările de sănătate pentru persoanele care au pensii ce depășesc 4.000 de lei, iar CASS-ul se va încasa numai pentru suma care depășește acest nivel.

„Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, o reprezintă partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie”, se precizează în OUG nr.130/2021.

„În contextul în care 80% dintre pensionari români câștigă sub 4.000 de lei, ceilalți ar putea să-și plătească contribuția de sănătate, astfel încât să beneficieze, evident, și de serviciile de sănătate la nivelul la care se plătește. După creșterea aplicată prin punctul de pensie, discutând de ceea ce afectează sistemul de pensii, vă spun că sumele sunt de ordinul a 39 de lei - 45 de lei - 50 de lei, dar din creștere, nu din ceea ce primea omul până acum”, a precizat ministrul de finanțe”, a declarat Adrian Câciu.

O altă modificare stabilită de Guvern, în privința pensiilor, constă în faptul că, începând cu 2022, la calculul impozitului pe venitul din pensii, venitul impozabil lunar se va stabili prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată.

„Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V – Contribuţii sociale obligatorii”, potrivit  OUG nr.130/2021.
 

×
Subiecte în articol: pensii impozit asigurări sănătate
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close