Antena 3 CNN Actualitate Cătălin Constantinescu a inventat robotul ce poate salva vieți. Liceanul ajunge în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Cătălin Constantinescu a inventat robotul ce poate salva vieți. Liceanul ajunge în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

M.P.
1 minut de citit Publicat la 16:36 19 Noi 2025 Modificat la 16:36 19 Noi 2025
imagine creativa mana de robot si de om
Adevărata întrebare este: cum va schimba AI felul în care ne desfășurăm munca? Foto: Getty Images

Are 17 ani, e încă la liceu, dar a reușit ce mulți ingineri fac după ani de studii: a construit un robot care poate salva vieți. Cătălin Constantinescu, elev la Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja” din București, a creat RACC, un robot capabil să intre în locuri periculoase, unde oamenii nu pot păși în siguranță.

Cătălin a lucrat un an întreg la proiect, de la prima schiță până la testele finale. RACC e gândit să ajute echipele de intervenție în situații de urgență: cutremure, prăbușiri, incendii sau alte locuri unde viața unui salvator ar fi pusă în pericol. Robotul se mișcă singur, transmite imagini și date în timp real și rezistă pe teren peste 50 de ore fără încărcare.

Proiectul l-a adus pe tânăr în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care susține tineri cu idei ce pot schimba viitorul.

Robotul are o construcție specială: suspensie flexibilă, roți care pot fi schimbate în funcție de teren și un sistem electronic creat chiar de Cătălin. Toate piesele sunt făcute pentru a rezista în condiții extreme, pe noroi, pietriș sau suprafețe prăbușite.

La RoboFest 2025, cel mai mare eveniment de robotică din Europa, RACC a fost una dintre vedetele competiției. În cadrul RoboChallenge, la secțiunea „Freestyle Showcase”, Cătălin a primit Premiul de excelență pentru inovație în tehnologie, acordat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Nu e prima dată când elevul impresionează: anul trecut, a câștigat locul I la aceeași competiție cu robotul SyncaTron 3.0.

Robotul său nu este o jucărie, ci un dispozitiv gândit pentru a fi folosit în misiuni reale. Poate explora clădiri prăbușite, poate verifica dacă terenul e sigur și poate trimite date către echipele de salvare înainte ca acestea să intre în zona de risc.

Cătălin spune că își dorește să continue proiectul și să-l ducă în faza de producție. Cu ajutorul specialiștilor, robotul ar putea deveni un instrument folosit zilnic de pompieri și paramedici.

Prin RACC, tânărul de 17 ani arată că pasiunea și munca pot duce la invenții cu impact real. România are tineri capabili să construiască viitorul, iar uneori, acel viitor prinde viață chiar într-un laborator de liceu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close