Antena 3 CNN Actualitate Cazul fetiței care a murit în cabinetul dentar: Colegiul Medicilor Stomatologi va oferi sprijin pentru găsirea vinovaților

Cazul fetiței care a murit în cabinetul dentar: Colegiul Medicilor Stomatologi va oferi sprijin pentru găsirea vinovaților

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 10:43 14 Noi 2025 Modificat la 10:43 14 Noi 2025
hepta_7240009
Colegiul Medicilor Stomatologi va oferi sprijin pentru găsirea vinovaților. Foto: Hepta

Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti a transmis vineri că va oferi organelor de anchetă judiciară întregul sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile în cazul fetiţei care a murit în urmă cu o zi la o clinică stomatologică din Capitală.

"În urma decesului unui pacient minor la o clinică stomatologică din Capitală, Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti transmite condoleanţe familiei şi regretele noastre pentru nesfârşita suferinţă. Colegiul va oferi organelor de anchetă judiciară întregul sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile", au scris pe Facebook reprezentanţii Colegiului Medicilor Stomatologi Bucureşti.

O fetiţă de doi ani a murit joi, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce se afla la o clinică stomatologică din Sectorul 3 al Capitalei.

Fetița fusese adusă la clinică pentru două tratamente dentare, considerate minore, dar procedura a presupus anestezie generală intravenoasă. Familia acuză că medicii au administrat anestezia în ciuda rezultatelor neconforme ale analizelor, iar comunicarea cu părinții a fost întârziată și insuficientă.

„Mai mult nu am ce să vă spun, durerea e prea mare”, a spus tatăl, vizibil șocat de pierderea fiicei sale.

În aceste momente, inspecția sanitară se află la clinică pentru a verifica respectarea protocoalelor și procedurilor. Ancheta autorităților va stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close