Antena 3 CNN Actualitate Imagini din camera de control a centralei nucleare Zaporojie în timpul atacului efectuat de Rusia | "Opriți-vă, puneți întreaga lume în pericol!"

Imagini din camera de control a centralei nucleare Zaporojie în timpul atacului efectuat de Rusia | "Opriți-vă, puneți întreaga lume în pericol!"

Autoritățile ucrainene au distribuit un material despre care afirmă că a fost realizat în timpul asaltului trupelor ruse asupra centralei nucleare de la Zaporojie.

Imagini din camera de control a centralei nucleare Zaporojie în timpul atacului efectuat de Rusia | "Opriți-vă, puneți întreaga lume în pericol!"
Sursa foto: Twitter
de Adrian Iclozan    |    05 Mar 2022   •   15:34

Centrala nucleară, dotată cu șase unități energetice dintre care una singură activă, este cea mai mare din Europa.

Obiectivul a fost cucerit vineri dimineața de trupele ruse.

Rușii au tras asupra centralei, declanșând un incendiu care, în cele din urmă a fost stins.

În imaginile distribuite de autoritățile ucrainene și preluate de CNN, persoana care filmează se află într-un punct central al camerei de control și execută, de pe loc, o panoramare completă, de 360 de grade.

Pot fi observați doi bărbați, dintre care unul părăsește încăperea, precum și panourile de control și birourile operatorilor.

Pe parcursul filmării, care durează ceva mai mult de un minut, este repetat un mesaj de avertisment - prin sistemul de sonorizare al centralei - pentru trupele ruse.

"Atenție. Încetați focul asupra centralei nucleare. Încetați focul imediat. Puneți întreaga lume în pericol!"

Un oficial american a declarat, vineri, că senzorii din jurul centralei nu indică scurgeri de radiații.

Atacul asupra centralei a șocat întreaga lume și a readus în atenția publicului consecințele accidentului nuclear de la Cernobîl, din 1986, cel mai grav astfel de accident din istoria umanității.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgență în urma atacului de la Zaporojie.

Ambasadorul american la ONU a acuzat Rusia că a întreprins acțiuni nesăbuite, în urma cărora lumea a fost la limita unei catastrofe nucleare.
 

×
Subiecte în articol: Zaporojie camera de control Rusia
Parteneri
Român arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
x close