Adevăratele legende ale spionilor

Există în biografia unor personalităţi împrejurări şi orientări care, dincolo de „legendele”care s-au născut în jurul lor, au rămas obscure, contradictorii.  Afirmaţia este cu atât maivalabilă pentru unele „figuri de legendă” ale spionajului, obligate să acţioneze sub imperiulatât de labil al secretului, astfel încât investigaţii mai atente, obiective pot lumina zone rămaseobscure,  în  stare să  modifice,  în  bună măsură,  imaginea lor  de  multă  vreme consacrată.Cercetarea  modernă  a  mediului  informativ  poate  oferi  adesea  surprize,  nu  întotdeaunabenefice pentru reputaţia unor „eroi ai frontului secret”, dar care nu poate fi evitată fără arisca să nu putem cunoaşte „adevăratele legende ale spionilor” şi să rămânem doar la aceleacontrafăcute  sau  răstălmăcite  de  interpretările  de  senzaţie  sau  partizane  unor  anumiteorientări politice, puse în circulaţie de literatura sau presa de senzaţie, dar uneori şi de lucrăride specialitate. Oricum, se poate afirma că personalitatea unor agenţi din cei mai consacraţi aevoluat sub „semnul lui Ianus”.

Curtezană, da, spioană, nu”?

Autorul unei „Istorii universale a spionajului”, Janusz Piekalkiewicz, consideră că Margaretha Gertruida Zelle (1876-1917), cu pseudonimul  Mara Hari, a fost „cea mai cunoscută spioană atuturor timpurilor”, adăugând  „Un lucru este sigur: sfârşitul său tragic a creat o legendă”.

Mata  Hari  „a fost  cea  mai  periculoasă  spioană în  serviciul  Germaniei”,  ne  încredinţează  şi autorul unei Istorii a spionajului în timpul primului război mondial, fapt confirmat şi de  ofiţerulei de legătură, maiorul von Roepell: „Este absolut sigur că a făcut spionaj în favoarea Germanieişi sunt de părere că, din păcate, francezii au fost îndreptăţiţi să o împuşte”.

Alţi autori sunt de părere că, de fapt, „rolul” lui Mata Hari a fost acela de a crea un „mit al femeiiîn spionaj” care, ca orice legendă, se cere reexaminată. Un asemenea demers a fost întreprins de experţi şi istorici ai spionajului, cum a fost Paul Allard care scria în 1933: „Am citit tot ceea ce s-a scris despre cunoscuta dansatoare Mata Hari şi nu am avansat cu nimic. Încă nu ştiu ce a făcutMata Hari”.

Dar chiar unii dintre cei cu care Mata Hari ar fi colaborat neagă rolul de spioană alo lui MataHari.  Astfel,  generalul  de  brigadă  în  retragere  Gemmp,  fost  şef  al  contraspionajului  militargerman, afirmă: “cazul nefericitei Mata Hari a fost în realitate exploatat…N-a făcut nimic defapt  pentru serviciul de informaţii german”.

În memoriile lui Walter Nikolai, şeful serviciului de informaţii al Reich-ului, care descrie pe largmulte  din  succesele  sale,  nu  apare  nici  un  rând  despre  Mata  Hari.  „Domnişoara  doctor”Schragmüller, unul din conducătorii serviciului de informaţii german, o considera, încă în 1915,doar „o ghinionistă, o ratată”.

Asemenea concluzii  au fost  confirmate chiar la  procesul  care i-a  fost  intentat  de autorităţilefranceze.  Astfel,  maiorul  Emile  Massard,  care  a  asistat  la  proces,  conchide:  „Curtezană,  da,spioană,  nu”.  Se  pare  că  însăşi  Mata  Hari  ar  fi  afirmat:  „Prostituată,  da,  dar  trădătoare,niciodată!”. O poziţie similară este adoptată şi de autorii unor monografii despre Mata Hari, cumeste aceea semnată de Michael Joseph, intitulată „Spioana care nu a existat niciodată” (1987).

Contradictorii  sunt şi  opiniile  despre „calităţile” care i-ar fi  asigurat lui  Mata Hari  succesul.Astfel,  dacă  presa  franceză  scrie  despre  ea  că  „atunci  când  dansează  creează  o  atmosferăsecretă”, „dansează cu tot corpul”, întrebându-se dacă a fost „preoteasă, dansatoare, damă”. Înacelaşi timp,  la 40 de ani de la execuţia dansatoarei, locotenentul Mornet, care a participat lainstrumentarea cazului, ajuns procuror general, este de părere că Mata Hari era „o femeiuşcă fărăstil, fără clasă, lipsită de interes”.

Citeşte continuarea pe historia.ro