Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cursa pentru noile Minuni ale Lumii

Cursa pentru noile Minuni ale Lumii

Cursa pentru noile Minuni ale Lumii
03 Feb 2007   •   20:49

Istoria se rescrie! Cele şapte minuni ale lumii antice îşi trăiesc ultimele clipe de glorie. Pe data de 7 iulie 2007, întreaga omenire va afla care sunt noile minuni ale lumii. Grădinile suspendate ale Babilonului, Statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rhodos, Templul lui Artemis din Efes, Mausoleul din Halicarnas, Farul din Alexandria şi Piramidele din Gizeh sunt cele şapte minuni ale lumii antice, potrivit listei elaborate de Antipater din Sidon, cu două sute de ani înainte de Hristos. Secole de-a rândul, edificii create de mâna omului au râvnit la titlul de a opta minune a lumii.

După mai bine de două milenii, cineva s-a gândit să împrospăteze lista celor şapte. Bernard Weber, un fost asistent al regizorului italian Federico Fellini, a iniţiat, în anul 2000, ideea alegerii a şapte noi minuni ale lumii. În ciuda protestelor autorităţilor de la Cairo, piramidele egiptene, singura minune a antichităţii care încă mai există, au deschis lista propunerilor. A fost creat un site pentru a se vota online, iar peste 24 de milioane de persoane din întreaga lume şi-au exprimat opţiunea. Au fost 77 de propuneri. Au rămas 21 de finaliste, alese de un comitet de experţi, prezidat de fostul secretar general al UNESCO, Federico Mayor.

Din lupta pentru onoranta listă nu lipsesc ansamblul arhitectonic Acropole din Atena, Statuia lui Iisus Hristos, ce se înalţă deasupra oraşului Rio de Janeiro, Turnul Eiffel din Paris, templul Taj Mahal din India, Statuia Libertăţii din New York, Piramidele din Gizeh, Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, Coloseumul din Roma, oraşul pierdut Petra din Iordania, Palatul Kremlinului din Moscova sau Opera din Sydney. Cele şapte noi minuni ale lumii vor fi anunţate pe 7 iulie, la Lisabona.

Antena 3

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close