Academia de Științe a Moldovei, AȘM, i-a acordat europarlamentarului PUSL Maria Grapini, de Ziua Limbii Române, diploma de promotor al valorilor europene.
Maria Grapini este prim-vicepreședinte al Delegației UE-Republica Moldova. Diploma i-a fost acordată în cadrul celei de a XV-a ediții a Congresului Eminescologilor, "pentru implicarea în acțiunile de susținere a valorilor spirituale si morale, în plan internațional, în parcursul european al Republicii Moldova, dar și în organizarea unor manifestări de rezonanță, consacrate Anului Eminescu și pentru colaborarea fructuoasă cu Academia de Științe".
"Mulțumesc Academiei de Științe a Moldovei pentru această diplomă care m-a emoționat, bucurat, dar m-a și responsabilizat, în același timp.
Voi continua să susțin cultura și valorile românești, oricât de mult aș incomoda Am avut o zi cu o încărcătură deosebită. La Academia de Științe de la Chișinău, am vorbit despre Ziua limbii române și despre Mihai Eminescu, cel mai mare poet care unește națiunea română!
Am ascultat academicieni din România și din Republica Moldova care au studiat opera complexă a lui Mihai Eminescu și care au prezentat-o din mai multe perspective", a declarat, la finalul dublului eveniment, Maria Grapini.
Ziua Limbii Române, marcată simultan la Chișinău și la București
În urmă cu doi ani, cu ocazia Zilei Limbii Române, Academia de Științe a Moldovei i-a decernat, la Chișinău, europarlamentarului Maria Grapini, Medalia 'Nicolae Milescu Spătarul' pentru susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova și a activității Academiei de Științe a Moldovei.
Academia de Științe a Moldovei și Academia Română au marcat, pe 31 august 2026, Ziua Limbii Române, prin tradiționalele lecturi academice dedicate limbii, culturii și identității românești. Evenimentul, desfășurat concomitent în Sala Azurie a AȘM și în Aula Academiei Române din București, a fost urmat, în partea a doua a zilei, de deschiderea celei de a XV-a ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor.