Antena 3 CNN Actualitate Cultură Jumătate din cititorii din România preferă formatele audiobook sau e-book

Jumătate din cititorii din România preferă formatele audiobook sau e-book

Jumătate din cititorii din România preferă formatele audiobook sau e-book
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
15 Noi 2017   •   13:38

Un studiu realizat de Editura ACT și Politon pe baza comportamentului de consum și achiziție a 362.935 de cititori arată că vânzările online pe segmentul de carte în format audiobook și e-Book ating 51% din totalul vânzărilor de carte în 2017, se arată într-un comunicat remis Antena3.ro.

Conform aceluiași studiu, consumatorii produselor editoriale în format e-Book și audiobook sunt preponderent bărbați – 65%, cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani, din mediul urban. Din punct de vedere social sunt persoane active în rețele sociale și implicate în proiecte de ecologie sau voluntariat, care utilizează mijloace de transport alternative și au un venit mediu. Aceștia sunt dispuși să cheltuiască în medie 60 de lei la fiecare achiziție editorială.

Din punct de vedere al interesului publicului pentru titlurile editurii, în anul 2017 volumul cel mai mare de achiziție a fost realizat în domeniul dezvoltării personale - 50%, urmat de titlurile de business - 30%. Domeniul spiritualitate și meditație a însumat 18% din totalul vânzărilor, iar literatura clasică 2%.

Editura ACT și Politon este fondată în 2014 și are în portofoliu peste 200 de titluri din domenii precum business, dezvoltare personală, spiritualitate și literatură, publicate în format print, audio și e-Book. În anul 2017, comparativ cu anul 2016, se constată o creștere cu 200% a interesului cititorilor pentru titlurile editurii, în toate formatele disponibile.

“În 2017 am continuat strategia de a publica titluri noi din domeniile de interes pentru publicul care consumă conținut literar atât în format electronic, cât și în format clasic. Există o puternică apetență pentru domenii precum dezvoltarea personală și business, iar Editura ACT și Politon și-a propus să publice în limba română titluri bestseller din aceste domenii, chiar și sub forma audiobook, care pot depăși 20 de ore. Creșterea vânzărilor online arată o mai mare deschidere a consumatorilor pentru comenzi plasate în mediul virtual și este o consecință direct a investițiilor făcute în titluri noi, actuale”, a declarat Adrian Hoțoiu, fondatorul Editurii.

Anul acesta, Editura Act și Politon va participa la Târgul Internațional de carte Gaudeamus cu peste 200 de produse editoriale, în format print și audiobook CD.

ACT și Politon este editura completă care oferă volume internaționale și românești, în formate electronice și clasice, astfel încât publicul să aibă acces la informație de calitate într-un mod cât mai confortabil, citind sau ascultând, indiferent de locul în care se află sau de ceea ce face. Editura ACT și Politon este în permanență conectată la trendurile internaționale, astfel încât să aducă pe piața din România, în cel mai scurt timp, cele mai noi titluri din domeniile de interes pentru cititori. Puteți găsi mai multe informații despre echipa Editurii și produsele editoriale accesând site-ul www.actsipoliton.ro

×
Subiecte în articol: carti
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close