Antena 3 CNN Actualitate Cultură Scandal uriaș pe tema lipsei de fonduri de la TNB! Ministrul Culturii: „O să fac un control la teatru să văd cum se cheltuie fondurile”; Ion Caramitru: „Bugetele au crescut la capitolul cheltuieli de personal”

Scandal uriaș pe tema lipsei de fonduri de la TNB! Ministrul Culturii: „O să fac un control la teatru să văd cum se cheltuie fondurile”; Ion Caramitru: „Bugetele au crescut la capitolul cheltuieli de personal”

Ministerul Culturii trimite Corpul de Control pentru a vedea cum cheltuie Ion Caramitru banii alocați Teatrului Național București. 

Scandal uriaș pe tema lipsei de fonduri de la TNB! Ministrul Culturii: „O să fac un control la teatru să văd cum se cheltuie fondurile”; Ion Caramitru: „Bugetele au crescut la capitolul cheltuieli de personal”
Sursa foto: foto- Pexels
de Claudia Simion    |    30 Iun 2019   •   17:32

Directorul TNB, Ion Caramitru, a declarat că instituția se confruntă cu mari probleme financiare și că nu mai sunt bani suficienți pentru plata salariilor, motiv pentru care e nevoit să încheie contractele cu  54 de tehnicieni. 

Actorii au anunțat un protest în această după-amiază în fața Guvernului. 

În replică, ministrul Culturii susține că anul acesta s-au alocat mai mulți bani, doar că actuala conducere a teatrului nu știe să-i gestioneze.  

Daniel Breaz, ministrul Culturii- „Cu siguranță o să fac un control la teatru și asta nu trebuie privită ca o răzbunare pentru ceea ce se întâmplă, dar pur și simplu vreau să văd exact cum se cheltuiesc fondurile. Nu mi se pare normal să ieși în presă și să dezinformezi. Am auzit și o parte din informațiile făcute de dumneavoastră, legate de a da afară 54 de persoane din TNB. E vorba de o firmă care colaborează cu TNB, care are un anumit contract de prestări servicii cu TNB, o firmă care nu știu de ce a fost cândva angajată, când TNB ar fi avut astfel de angajați care ar fi putut să desfășoare activități. Bugetul TNB e mai mare cu aproape un milion de dolari față de anul trecut. Eu doar atât am cerut domnului manager, să cheltuiască cu responsabilitate banii și să se gândească de cinci ori atunci când semnează un contract. E un punct de vedere pe care mi-l susțin. Nu văd de ce TNB trebuie să vândă biletele la spectacole printr-o firmă privată. Am înțeles că sunt printre cele mai mari prețuri la bilete din țară, dacă facem comparație cu alte teatre. Nu înțeleg de ce actorii fac grevă, atâta timp cât salariile lor aproape că au fost triplate”, a spus Breaz la Antena 3. 

Ion Caramitru, directorul TNB- ”Pentru cei care trebuie să înțeleagă despre ce e vorba și pentru că domnul ministru spune mereu că bugetele au crescut: ele au crescut la capitolul cheltuieli de personal, de unde se plătesc nu numai salariile. Din capitolul ”bunuri și servicii” se fac toate finanțările pentru producție, plata utilităților, contractele cu firmele de mentenanță și colaboratorii artiști - în cazul în speță contractul care s-a făcut cu Agenția de Forță de Muncă, de la care am luat 54 de oameni pentru a ne asigura minimul necesar pentru partea tehnică a activității noastre. Din cei 54, 39 sunt implicați strict în activitățile scenelor. Noi jucăm pe cinci scene în același timp, ne trebuie cinci echipe de tehnicieni care să asigure toate serviciile scenelor: mașiniști, sunetiști, electricieni, oamenii care trebuie să asigure proiecția, mecanismele de scenă, schimbarea decorului. De acolo s-au scăzut bugetele!”, a spus Caramitru pentru b1.ro

×
Subiecte în articol: Ion Caramitru ministrul Culturii
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close