Antena 3 CNN Actualitate Cum comentează presa din Rusia reținerea lui Călin Georgescu de către DIICOT

Cum comentează presa din Rusia reținerea lui Călin Georgescu de către DIICOT

M.L.
1 minut de citit Publicat la 12:31 21 Sep 2026 Modificat la 12:31 21 Sep 2026
calin georgescu
Călin Georgescu e acuzat de înșelăciune într-un dosar DIICOT. Foto: Agerpres

Agenția rusă TASS a publicat luni dimineață știrea despre reținerea lui Călin Georgescu de către DIICOT la câteva zeci de minute după ce informația a fost anunțată în premieră în presa din România.

Agenția oficială a Kremlinului a precizat astfel că procurorii români l-au reținut „pe fostul candidat la președinție Călin Georgescu, sub suspiciunea de creare a unui grup criminal organizat și fraudă”.

Știrea a fost preluată, o oră mai târziu, și de către publicația Kommersant.

Sub titlul de „alegerile furate”, agenția TASS îl descrie pe Georgescu drept „un politician de dreapta susținut de Alianța naționalistă pentru Unirea Românilor (AUR)” și care „a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale pe 24 noiembrie 2024, dar Curtea Constituțională a anulat întregul proces electoral”.

„Decizia a fost luată sub pretextul finanțării ilegale a campaniilor electorale, atacurilor hackerilor asupra infrastructurii digitale folosite în procesul electoral, precum și a unei interferențe rusești nedovedite”, se arată în știrea TASS.

Agenția rusă menționează apoi că Georgescu a fost acuzat de șapte infracțiuni, inclusiv incitare la a acțiuni împotriva ordinii constituționale, și a fost pus sub supraveghere judiciară.

„Deși Georgescu a declarat ulterior că nu mai intenționează să intre în politică, încă se bucură de autoritate și este considerat liderul opoziției naționaliste din România”, arată TASS, care a adăugat că deși Nicușor Dan a promis înainte de a deveni președintele României, „în mod repetat că va dezvălui toate detaliile interferențelor electorale din alegerile din 2024, nu și-a îndeplinit această promisiune”.

Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineață din trafic, într-o operațiune-fulger a DIICOT. În paralel, anchetatorii au descins la proprietățile acestuia, cât și la locuințele celorlalți suspecți din dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro în care a fost reclamat în 2024 de omul de afaceri Răzvan Leu din Buzău. În dosar va fi audiată și Cristela Georgescu.

DIICOT a confirmat în septembrie 2025 că efectuează cercetări in rem privind acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune, în dosarul în care sunt reclamați Georgescu, Negoescu și Rusen. DIICOT a precizat că au fost emise ordine europene de anchetă către Marea Britanie, Italia și Elveția.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close