Astrologul Cristina Demetrescu a explicat, sâmbătă, la Antena 3 CNN că planetele se vor alinia „în cel mai favorabil mod posibil” în ziua alegerilor prezidențiale. Ea a explicat că Venus e planeta care va aduce „noroc”, dar în același timp luna, cea care guvernează electoratul, e în Vărsător, deci alegătorii vor lua o decizie „rațională, calculată”.
Astrologul a spus că ziua alegerilor va fi una surprinzătoare deoarece Uranus, care este planeta dominantă mâine, va trezi în mințile oamenilor o „idee clară, lucidă”, iar oamenii vor vota fără emoție.
„Nu se aliniază planetele, planetele au treabă și se ordonează în cel mai favorabil mod posibil. Venus e micul noroc și e o cheiță pe harta zilei de mâine care desface o cruce fixă care stă înțepenită de anul trecut din noiembrie. Poate să asocieze toată lumea ce spun eu cu toată această perioadă.
Soarele guvernează președintele, luna guvernează electoratul, lumea care merge să voteze. Mâine, spre deosebire de primul tur, luna e în Vărsător e rece, rațională, e calculată, gândește lucid. Ambele luminarii sunt asociate cu planete transpersonale, grele, Uranus și Pluto, ele nu funcționează decât pe vibrații înalte. Cine le folosește pe vibrații joase se autodistruge.
E o zi electrică mâine. Și nu metaforic, dar se pot aprinde beculețe, ca la pomul de Crăciun, efectiv pot exista niște declicuri pentru că Uranus care e planeta dominantă a zilei de mâine trezește în mințile oamenilor o idee, o idee clară, lucidă, fără emoție. Mâine e o zi surprinzătoare.
Faptul că scăpăm de această strânsoare cosmică e un lucru bun. Dar va zi o zi cu surprize, mai mult decât atât Uranus și faptul că luna e în Vărsător care e un semn al colectivului eu zic că mâine repetăm cu toții tabla înmulțirii pentru că trebuie să ne înmulțim.”, a spus ea.
Cristina Demetrescu a adăugat că după alegerile prezidențiale, România se va „liniști”.
„Saturn iese din semnul subversiv al zodiei Pești, unde parcă ne-a despicat ceva ca toiagul și Moise, și ne vom coagula cu toți către o singură idee.
Luna e în Vărsător, e zodia României, pentru că e în conjuncție cu Pluto, asta înseamnă că putem extirpa o tumoră, însă pacientul rămâne în continuare sub observație.
Da, cu siguranță, desfacerea acestei cruci fixe, știți cum e povestea totul pleacă de la cap, planetele care au fost în tensiune majoră de anul trecut sunt chiar planetele care guvernează președinția pe harta României. Cum ele nu vor mai fi în conflict, lucrurile se vor mai liniști, evident, dar noi vom rămâne cu o rană deschisă. Noi trebuie să înțelegem că trebuie să ne vindecăm pentru că a fost o perioadă în care România a fost bolnavă.
Cel mai potrivit președinte pentru zodia României, vor vorbi codificat, unul din medicii care operează România ar putea să facă malpraxis, una din zodii e pe casa vampirilor și cealaltă pe casa prieteniei, cred că în ultima perioadă s-a văzut cine este medicul sau prietenul care la nevoie se cunoaște, cel care e lângă tine când ai nevoie, nu cel care fuge”, a explicat ea.