Antena 3 CNN Actualitate Cum să îți reamenajezi bucătăria cu bani puțini

Cum să îți reamenajezi bucătăria cu bani puțini

Dacă lucrezi de acasă, iar după ce închizi laptopul, ai o mie de lucruri de rezolvat, iar la final de zi ai impresia că nu ai făcut nimic notabil, cel mai probabil ai nevoie de un proiect, să te apuci de o activitate care să te motiveze și să te „țină în priză”.

Cum să îți reamenajezi bucătăria cu bani puțini
de Georgiana Adam    |    16 Noi 2020   •   14:50

Dacă ești pasionată de amenajări interioare, te poți apuca de reamenajarea casei. Începe cu bucătăria, dintr-un considerent simplu: de obicei, zona de gătit și de servire a mesei este prima pusă la punct într-un cămin, din rațiuni practice. Totodată, ea rămâne și ultima pe listă în ceea ce privește redecorarea, pentru că, odată cu schimbarea pieselor de mobilier, trebuie achiziționate și alte aparate electrocasnice, potrivite noilor măsuri.

În rândurile care urmează, îți prezentăm câteva recomandări de reamenajare a bucătăriei cu bani puțini:

Recondiționarea mobilierului

Pentru a nu cheltui bani mulți cu modernizarea bucătăriei, poți să recondiționezi vechiul mobilier. Desigur, e o etapă posterioară reparației, însă dacă nu e necesară această lucrare, poți trece direct la reabilitarea pieselor.

Pentru acest proces, ai nevoie de șmirghel, bureți abrazivi și o perie de sârmă, pentru a șlefui mobilierul de substanțe cerate sau vopsea, pentru lustru. Dacă vrei să uiți chiar tu că ai mobilă veche, poți să recurgi la un autocolant sau la un tapet care imită lemnul. Totodată, cu ajutorul unui autocolant aplicat uniform, poți converti stilul întregului spațiu, de exemplu, să treci de la un stil modern la unul scandinav sau vintage. Important este să păstrezi o coerență, pentru a nu obține un amestec de prost gust.

Totodată, mai ales dacă este uzat, este esențial să schimbi blatul de la bucătărie, cu atât mai mult dacă ai de gând să gătești mai des decât înainte.

Înlocuirea electrocasnicelor

Dacă pentru mobilier optezi pentru o soluție de compromis, aceasta nu se aplică și în cazul electrocasnicelor. Deja știi de ce mărimi ai nevoie pentru a fi cât mai bine încorporate în mobilier, așa că nu îți va fi prea greu să iei altele noi. Cumpără-le online și profită la maximum de ofertele de sezon. Uită-te peste reducerile de pe site-urile de profil și încearcă să achiziționezi modele care se asortează între ele, eventual din aceeași gamă. Cât privește frigiderele, dacă spațiul îți permite, poți opta pentru un aparat mai mare decât cel anterior, mult mai încăpător, cu mai multe sertare de tip congelator. Trebuie să te focusezi pe elementele de bază, după care poți cumpăra pe rând sau poți înlocui robotul de bucătărie, espressorul de cafea sau storcătorul de fructe. O idee ar fi să donezi aparatele vechi unui centru de reciclare, dacă sunt foarte uzate, să le vinzi la mâna a doua sau să le donezi unor familii nevoiașe.

Iluminatul

Dacă te-ai îndrăgostit de un model anume de bucătărie într-un showroom, ar trebui să știi că unul dintre secrete îl reprezintă corpurile de iluminat și luminile complementare. E timpul să renunți la lustra primită cadou de casă nouă și să optezi pentru beculețe în tavan, corpuri suspendate și plafoniere care se pot regla la o anumită intensitate și sunt dotate cu senzori de mișcare.

Dacă vei ține seama de toate aceste recomandări, amenajarea bucătăriei nu va reprezenta decât o provocare la finalul căreia vei avea multă satisfacție.

Sursă foto: pexels.com

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close