Antena 3 CNN Actualitate Deciziile luate de task-force-ul de la Guvern. Hrana acordată ucrainenilor în România

Deciziile luate de task-force-ul de la Guvern. Hrana acordată ucrainenilor în România

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Deciziile luate de task-force-ul de la Guvern. Hrana acordată ucrainenilor în România
Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Feb 2022   •   13:23

Conform celor stabilite în cadrul grupului de lucru "task force" constituit la nivelul Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat proiectele actelor pentru:
 
1. Actualizarea valorii financiare a normei de hrana acordată solicitanților de azil. Actualizarea s-a realizat în baza datelor furnizate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții. 
- modificările vizează, în principal, majorarea sumei de care beneficiază, la cerere, solicitantul de azil pentru:
a) hrană, de la 10 lei/persoană/zi la 26 lei/persoană/zi,
b) îmbrăcăminte, de la 67 lei/persoană/sezon vară şi de la 100 lei/persoană/sezon iarnă, în limita sumei de 172 lei/persoană/sezon vară şi de 256 lei/persoană/sezon iarnă
c) alte cheltuieli, de la 6 lei/persoană/zi, la  15 lei/persoană/zi, reprezentând cheltuieli cu transportul local, servicii culturale, presa, servicii de reparaţii şi întreţinere, cheltuieli cu produse de igienă personală.
 
2. Crearea cadrul normativ de nivel primar pentru asigurarea utilităților de prima necesitate  cetăţenilor străini și apatrizilor din Ucraina pe perioada cât se află în cadrul taberelor de cazare și asistență umanitară precum și în alte spatii de cazare stabilite de autorități.
- se instituie un tratament similar celui aplicat solicitanților de azil din perspectiva asigurării hranei, asistenței medicale, articolelor de îmbrăcăminte și igienă.
- de asemenea, se stabilesc instituțiile responsabile pentru aplicarea acestei OUG, precum și mecanismul de finanțare a cheltuielilor generate de implementarea acesteia.

×
Subiecte în articol: Război Ucraina guvern România
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close