Ziua Națională a Greciei a fost marcată și în România prin mesaje de solidaritate, emoție și respect pentru sacrificiile care au stat la baza libertății poporului elen. Relația apropiată dintre cele două țări, considerate de multe ori „popoare surori”, a fost evocată și în acest an prin discursuri care au pus accent pe istorie, valori comune și legături profunde.
Jean Valvis, fondatorul Aqua Carpatica, a vorbit despre semnificația acestei zile și despre emoția pe care o transmite an de an:
„La mulți ani, Grecia! Este ziua în care, în fiecare an, dăm onoarea, ne amintim, avem compasiune și onorăm acești oameni pentru că și-au dat viața pentru ca astăzi să avem libera exprimare în națiunea grecilor. Este o zi care ne dă întotdeauna emoție. Personal, simt această emoție.
Astăzi este ziua poetului național, Dionysios Solomos, care, în 1823, a scris un poem către libertate, care, în greacă, începe cu un text care se traduce:
Te cunosc după tăierea
cu spada cea înfiorătoare.
Te cunosc după privirea
ce-ți măsoară cu silnicie pământul.
Poemul se adresează libertății ca și cum ar fi o persoană. Iar a doua strofă spune:
Din oasele sfinte ivită
ale grecilor de demult,
iar ca-n vremuri, iar vitează,
te salut, o Libertate.
Este imnul național al Greciei, care se cântă la evenimentele importante, oficiale, când depunem toată onoarea către cei care și-au dat sângele pentru a putea noi să ne exprimăm în libertate”, a afirmat Jean Valvis.
Acesta a transmis și un mesaj pentru români:
„Grecia iubește România și sper din tot sufletul la un trai mai bun în această țară, în pace și cu autodeterminare”.