Antena 3 CNN Actualitate Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, întâlnire cu Nicolae Ciucă la Palatul Victoria

Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, întâlnire cu Nicolae Ciucă la Palatul Victoria

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, întâlnire cu Nicolae Ciucă la Palatul Victoria
Sursa foto: Twitter/ Dmytro Kuleba
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Apr 2022   •   10:43

În cadrul întrevederii, a fost analizată situația de securitate și militară din regiune, în urma agresiunii militare ruse. Premierul român a prezentat eforturile autorităților, alături de societatea civilă, voluntari și organizații umanitare internaționale în sprijinirea celor peste 800 de mii de refugiați ucraineni intrați în țara noastră de la izbucnirea războiului.

A fost evidențiat rolul important al hub-ului umanitar de la Suceava în colectarea și coordonarea formelor de sprijin acordat la nivel european și internațional. Cu aceeași ocazie, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dat asigurări de continuare a sprijinului acordat Ucrainei pentru ajutor umanitar, gestionarea fluxului de refugiați, facilitarea exporturilor ucrainene.

La rândul său, ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a prezentat pe larg situația militară de pe teren din Ucraina și a mulțumit Guvernului României și cetățenilor români pentru tot sprijinul acordat și solidaritatea manifestată încă de la declanșarea agresiunii militare ruse. Totodată, diplomatul ucrainean a transmis României invitația de a contribui substanțial la eforturile necesare pentru reconstrucție în Ucraina.

×
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close