Antena 3 CNN Actualitate E oficial! Klaus Iohannis a anunțat vizita lui Emmanuel Macron la București

E oficial! Klaus Iohannis a anunțat vizita lui Emmanuel Macron la București

E oficial! Klaus Iohannis a anunțat vizita lui Emmanuel Macron la București
Sursa foto: Foto: presidency.ro
07 Aug 2017   •   17:33

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, vine în România în data de 24 august, la invitația președintelui Klaus Iohannis.

”La invitația Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august a.c., o vizită în România.

Discuțiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi Președinți vor susține o conferință de presă comună.

Această vizită a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de Preşedinţii României şi Franţei în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie a.c., ocazie cu care Președintele Emmanuel Macron a acceptat propunerea Președintelui Klaus Iohannis de a continua dialogul la București”, se arată într-un comunicat al presidency.ro.

×
Parteneri
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație
x close