Antena 3 CNN Actualitate Eclipsă parţială de Soare, vizibilă şi în România timp de trei ore. Vezi etapele fenomenului

Eclipsă parţială de Soare, vizibilă şi în România timp de trei ore. Vezi etapele fenomenului

Eclipsă parţială de Soare, vizibilă şi în România timp de trei ore. Vezi etapele fenomenului
Sursa foto: Foto: newscientist.com
04 Ian 2011   •   08:21

Pentru prima dată în ultimii 12 ani, marţi a avut loc o eclipsă parţială de Soare vizibilă şi în România. A fost un moment de neratat, dacă ne gândim că următoarea eclipsă pe care românii o pot vedea se va înregistra abia în 2027. Eclipsa a putut fi observată fără instrumente astronomice, însă medicii au recomandat utilizarea ochelarilor speciali.

Fenomenul a putut fi observat din mai multe ţări ale Europei. Vârful eclipsei a fost vizibil însă numai din nordul Suediei, când soarele a fost acoperit în proporţie de 85%. La noi, eclipsa a debutat în jurul orei 9 dimineaţa şi a putut fi vizibilă timp de trei ore.

Dacă ai surprins imagini din timpul acestui fenomen încarcă materialul tău pe site-ul
videonews.antena3.ro

Începutul eclipsei parţiale de Soare


Eclipsa a debutat în nordul Algeriei, unde penumbra Lunii a acoperit vestul Europei chiar la răsăritul Soarelui, dând naştere unui fenomen spectaculos.

Maximul eclipsei s-a produs în nordul Suediei, la ora 8:50, GMT. Treptat, toată Europa şi apoi şi Orientul Mijlociu au putut urmări fenomenul.

La noi în ţară, timp de aproximativ trei ore, Soarele a fost acoperit de Lună. Eclipsa a putut fi vizibilă începând cu ora 9:05 în estul ţării.  

Bucureştenii au putut observa eclipsa începând cu ora 9:08. În Capitală, fenomentul a avut faza maximă la ora 10:35, însă acesta a mai putut fi văzut până la ora 12:08.

“Eclipsa se va vedea din tot oraşul, nu contează unde te afli şi chiar se va vedea din toată ţara noastră, se va vedea şi din Europa. Maximul, când Soarele va fi cel mai mult acoperit de către Lună se va produce în Bucureşti la 10.35. Atunci, Soarele va fi acoperit în proporţie de 75%”, explica astronomul Adrian Şonka înainte de începerea fenomenului.

Faza maximă a eclipsei în România


Astronomii spun că avem practic de-a face cu o aliniere fericită. Mai pe înţelesul nostru, e vorba de o iluzie optică. Şi asta pentru că noi, de pe Pământ, vedem Soarele şi Luna la aceleaşi dimensiuni. În realitate însă, Luna este de 400 de ori mai mică decât Soarele.

Sursa: astro-urseanu.ro

Prima eclipsă totală de soare, în 2137 î.H.

Pe 11 august 1999, în România a fost vizibilă o spectaculoasă eclipsă totală de soare. Bucureştiul a fost singura capitală europeană aflată exact pe linia centrală a benzii de întuneric provocată de trecerea lunii prin dreptul soarelui. Precedenta eclipsă totală de soare traversase România în februarie 1961, dar la vremea respectivă nu a fost vizibilă din cauza condiţiilor meteo. Astronomii au calculat că următorul eveniment de acest gen ne va "vizita" abia pe 3 septembrie 2081.

Din punct de vedere istoric, prima eclipsă totală de soare consemnată de cronici datează din anul 2137 înainte de Hristos şi a avut loc în China, cu urmări neplăcute pentru observatorii imperiali. Aceştia au fost ucişi din cauză că nu au prevăzut la timp fenomenul despre care se credea că înseamnă că soarele este mâncat de un dragon. Monstrul trebuia alungat prin bătăi de tobe şi aruncarea de săgeţi în văzduh.

În spaţiul românesc, prima consemnare a unei eclipse de soare apare în Cronica lui Azarie şi a avut loc în 1386. Fenomenul similar din februarie 1961 a fost unul ratat pentru specialiştii şi curioşi, deoarece cerul era acoperit de nori groşi la momentul producerii eclipsei.

Două eclipse totale de lună, vizibile anul acesta în România

În schimb, 11 august 1999 a fost o zi senină de vară. România a fost printre ţările din care a putut fi observată eclipsa totală de soare, lucru care l-a adus la Bucureşti chiar pe directorul NASA.

O spectaculoasă eclipsă inelară de soare s-a produs în iulie 2009, fiind vizibilă în Asia timp de nu mai puţin de 11 minute şi 8 secunde. Următorea eclipsă atât de lungă se va produce abia în anul 3043!

Specialiştii au calculat că, într-un an, se pot produce 7 eclipse, totale sau parţiale de lună şi soare. În 2011, în România vor fi vizibile trei astfel de fenomene astronomice: după eclipsa parţială de soare de astăzi vor urma două eclipse totale de lună, pe 15 iunie şi 10 decembrie.

×
Subiecte în articol: România Soare
Parteneri
Surpriză în ultimul sondaj pentru Primăria Bucureşti!
x close