Antena 3 CNN Actualitate Educație Rezultate simulare Bac 2026. Ministerul Educației a prelungit cu o săptămână termenul de publicare

Rezultate simulare Bac 2026. Ministerul Educației a prelungit cu o săptămână termenul de publicare

D.C.
4 minute de citit Publicat la 16:52 03 Apr 2026 Modificat la 17:35 03 Apr 2026
elevi in banci, la examen
Ministerul Educației a prelungit cu o săptămână termenul de publicare al rezultatelor de la simularea Bacalaureatului 2026 FOTO: Getty Images

Ministerul Educației a prelungit până pe data de 9 aprilie, adică cu o săptămână termenul de afișare al rezultatelor de la simularea Bacalaureatului 2026, potrivit Edupedu.ro.

Prelungirea s-a făcut printr-un ordin al ministrului, care a fost publicat vineri, 3 aprilie în Monitorul Oficial

Pe data de 3 aprilie, rezultatele la simularea de la Bac 2026 ar fi trebuit să fie trimise la inspectoratele școlare și apoi în școli, potrivit calendarului oficial. Și tot vineri, 3 aprilie, elevii urmau să-și afle notele.

Potrivit sursei citate, corectarea lucrărilor nu fusese finalizată vineri, 3 aprilie, la orele prânzului, în condițiile în care la simularea din acest an au fost înscriși cu 14% mai mulți elevi decât anul trecut.

„Rezultatele obținute la simulările naţionale nu sunt afișate şi nu sunt făcute publice”, iar „comunicarea rezultatelor obţinute la simulările naționale se face individual”, potrivit procedurii anunțate de Ministerul Educației.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Ministerul a centralizat rezultatele înregistrate la simulare

Ministerul a centralizat rezultatele înregistrate la simulare, susţinută în perioada 23 - 26 martie, la nivel naţional, de elevii din clasele terminale ale ciclului liceal.

"Transmit aprecierea mea tuturor celor ce au făcut posibilă desfăşurarea acestor simulări - importante pentru elevi nu doar pentru că îi ajută să se familiarizeze cu condiţiile de desfăşurare a unui examen, ci şi pentru evaluarea nivelului actual de pregătire şi pentru identificarea a ceea ce mai au de îmbunătăţit în perioada rămasă până la probele scrise din vară. Îi încurajez pe elevi să depună eforturile necesare pentru pregătirea examenelor care vor urma şi să trateze cu responsabilitate această perioadă importantă pentru parcursul lor academic şi profesional", a declarat ministrul Mihai Dimian, potrivit unui comunicat remis presei.

Simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat a fost organizată în 1.364 de unităţi de învăţământ.

Participarea candidaţilor, pe probe, a fost următoarea:

  • Limba şi literatura română: peste 114.600 (peste 101.000 în 2025);
  • Proba obligatorie a profilului: peste 113.100 (peste 99.900 în 2025);
  • Proba la alegere a profilului/specializării: peste 111.100 (peste 98.300 în 2025);
  • Proba la limba şi literatura maternă: peste 6.100 (peste 5.500 în 2025)

"În total, într-o perioadă mai scurtă alocată evaluării decât în anul 2025, în acelaşi context, până la momentul comunicării acestor informaţii, au fost realizate 763.750 de evaluări (o lucrare având minimum două evaluări, maximum patru, în cazul în care se constată o diferenţă mai mare de un punct între cei doi evaluatori iniţiali), cu aproximativ 11% mai mult decât la simulările probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat 2025 (când au fost realizate, în total, 688.808 de evaluări în context similar)", afirmă sursa citată.

MEC menţionează că la momentul extragerii din platforma de evaluare a datelor pentru această sinteză - vineri, 3 aprilie, ora 13:30 -, erau evaluate 96,88% dintre lucrări. Rezultatele au fost comunicate către inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti până la ora 14:00.

"În cadrul celor 1.364 de unităţi de învăţământ, scanarea şi încărcarea lucrărilor pe platforma informatică au fost asigurate de peste 15.000 de profesori asistenţi. Evaluarea este asigurată de aproximativ 11.000 de profesori evaluatori. Platforma a funcţionat în parametri optimi pe întreaga durată a desfăşurării proceselor", se arată în comunicat.

Potrivit rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, la momentul comunicării acestei sinteze se înregistrează următoarea situaţie pe probe şi tranşe de note până vineri:

  • Limba şi literatura română: lucrări evaluate - 111.447, reprezentând 97,2% din totalul lucrărilor de evaluat (101.433 de lucrări evaluate în 2025), procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 76,98% (66,84% în 2025);
  • Disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie): lucrări evaluate - 111.800, reprezentând 98,87% din totalul lucrărilor de evaluat (99.958 de lucrări evaluate în 2025), procentul notelor mai mari sau egale cu 5 - 64,36% (63,28% în 2025);
  • Proba la alegere a profilului şi specializării (Discipline: Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, Biologie vegetală şi animală, Chimie, Economie, Fizică, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie, Sociologie): lucrări evaluate - 105.093, reprezentând 94,64% din totalul lucrărilor de evaluat (98.347 de lucrări evaluate în 2025), procentul notelor mai mari sau egale cu 5 - 73% (69,46% în 2025);
  • Limba maternă: lucrări evaluate - 5.829, reprezentând 94,58% din totalul lucrărilor de evaluat (5.554 lucrări evaluate în 2025) - procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 86,46% (82,5% în 2025).

"Rezultatele sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor şcolare către fiecare unitate de învăţământ sub forma cataloagelor cu notele finale", se arată în comunicat.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării reaminteşte că lucrările scrise ale elevilor care au susţinut simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat se află în unităţile de învăţământ în care elevii au susţinut probele scrise, iar profesorii care predau disciplinele la care s-au susţinut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau.

De asemenea, conducerile unităţilor de învăţământ vor pune la dispoziţia cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise de la nivelul Ministerului Educaţiei prin inspectoratele şcolare, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către candidaţi. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close