Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Tipul special de dezacord dintre subiect și predicat

Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Tipul special de dezacord dintre subiect și predicat

Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Tipul special de dezacord dintre subiect și predicat
09 Aug 2018   •   11:11

Ana Iorga a vorbit în rubrica „Pe cuvânt” despre un tip special de dezacord. „Eu sunt singurul care am venit cu o soluţie". Cum vi se pare această formulare? „Eu sunt singurul care am venit cu o soluţie". Avem în acest enunţ un dezacord. Unul clar, între subiect şi predicat, dar destul de greu de evitat sau de detectat, pentru că enunţul nostru e uşor păcălitor. Să vedem care e mecanismul corect de acord în astfel de exemple.

E greşit aşadar să spun: „Eu sunt singurul care AM venit cu o soluţie". Avem aici o frază cu două propoziţii, o principală şi o subordonată relativă întrodusă prin pronumele care. Dar să nu ne încurcăm prea mult în termeni gramaticali. Să ne uităm cu atenţie la a doua propoziţie: „care am venit cu o soluţie". Aici e dezacordul. Subiectul meu este aici pronumele care, el îmi impune acord la persoana a 3-a singular sau plural, după caz. Or, aici, eu am făcut acordul la pers 1 singular. Asta pentru că m-a influenţat mental Subiectul la pers 1 din propoziâia principală: eu.

Forma corectă a acestui esemplu este aceasta: „Eu sunt singurul care A venit cu o soluţie". Punem verbul la pers a 3-a singular, pentru că subiectul meu este pronumele care, el cere acest acord.

Alt exemplu: „Tu eşti prima care AI spus că e o idee bună". Avem aceeaşi greşeală. Facem greşit acordul verbului din subordonată cu subiectul principalei.

Varianta corectă este: „Tu eşti prima care A spus că e o idee bună". Subiectul verbului „a spune" este pronumele relativ care, cu el voi face acordul la persoana a treia singular.

Să vedem şi un exemplu cu pluralul: „Noi suntem cei care am propus modificarea legii." Şi aici ne fură peisajul, adică subiectul principalei, „noi". Şi suntem tentaţi să facem acordul la persoana 1 plural, cu NOI. Dar subiectul verbului „a propune" este tot pronumele „care".

Vom spune aşadar: „Noi suntem cei care AU propus modificarea legii." Acordul corect este la persoana a 3-a plural.

Recapitulare, să reţinem doar formele corecte. Spun: „Eu sunt fata care A vrut să fie reporter." „Voi sunteţi primii care AU descoperit talentul lui". Vă vând un pont important. De fiecare dată, pronumle relativ care se referă la un element din propoziţia regentă, de la care primeşte informaţia gramaticală. În primul exemplu, care se referă la „fata", iar în al doilea, care se referă la „primii". Aşadar, fata a vrut să fie reporter, primii au descoperit. Care preia această informaţie şi impune acordul la persoana a 3-a. Nu trebuie să cădem în capcana acordului cu subiectul principalei. Chiar dacă în ansamblu „Eu sunt fata care a vrut să fie reporter" este o informaţie care se referă la mine, eu am vrut să devin reporter, gramatical construcâia îmi impune un alt tip de acord.

Mai multe ne spune Ana Iorga în rubrica „Pe cuvânt”.

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close