Antena 3 CNN Actualitate ”Până nu se reloca această conductă, nu trebuia să se lucreze pentru autostradă!” | Acuzații grave după tragedia de la Călimănești

”Până nu se reloca această conductă, nu trebuia să se lucreze pentru autostradă!” | Acuzații grave după tragedia de la Călimănești

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 14:26 22 Sep 2023 Modificat la 14:37 22 Sep 2023

Una dintre variante este că o conductă ar fi fost fisurată, ceea ce a dus la o acumulare de gaz, iar explozia s-ar fi produs în momentul în care două pietre ar fi produs o scânteie în timp ce muncitorii efectuau lucrări în jurul conductei. 

Există și varianta potrivit căreia muncitorii nu ar fi respectat perimetrul scris clar în avizul de amplasament și ar fi intrat cu utilajele acolo. 

”Am văzut realitatea ieri, inclusiv fisura din conductă. Însă sunt diferite informații și din partea constructorilor, și din partea operatorului magistralei Transgaz care în acest moment sunt verificate și în fizic, și în documente, și vor identifica exact și gradul de vinovăție, și cine este responsabil de această tragedie. 

Ce am putut să facem mai mult, sau ce este important în acest moment, este faptul că de ieri am sistat lucrările în celelalte 13 puncte care intersectează magistrala cu autostrada. 

Citește și: ”Acestea au fost ultimele lui cuvinte!” Tatăl lui Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești care urma să devină părinte luna aceasta, rupe tăcerea

În spatele meu, acum, sunt cei de la Insemex, care preiau anumite bucăți din magistrală, pe care le consideră relevante, și le vor duce pentru expertiză în laborator. Inclusiv acea crăpătură va fi analizată fără doar și poate. 

Această magistrală este montată în pământ din 1972. Vă dați seama câte modificări au apărut între timp. Chiar acum am primit un mesaj potrivit căruia, în apropiere, au mai fost descoperite șase proiectele din al Doilea Război Mondial. La noi nu există săptămână, uneori și zile, în care să nu se descopere bombe neexplodate din al Doilea Război Mondial”, a explicat Nicușor Halici, prefect de Vrancea, la Antena 3 CNN.

”Până nu se reloca această conductă, nu trebuia să se lucreze pentru autostradă”

Reprezentanții Transgaz fac însă acuzații și spun că lucrările nu erau autorizate până ce magistrala nu ar fi fost relocată. 

”Toate conductele Transgaz sunt înregistrate în sistemul informatic și sunt coordonate și identificate în orice moment ca adâncime și poziționare. Transgaz transmite în fiecare an la consiliile județene harta cu coordonatele STEREO 70 în format DWG, iar Consiliile Județene au obligația să transmită mai departe la UAT-urile din județ, tocmai pentru ca ele să emită autorizație de construire pe lângă magistrala de gaz. 

Deci acest lucru ne spune că în fiecare an Consiliul Județean știe unde în spațiu și la ce adâncime este magistrala de gaz.

Citește și: Surse: Fisuri găsite în conducta de gaze explodată care ar fi produs tragedia de la Călimăneşti. Zona era delimitată

Acum că am lămurit asta cu adâncimea, măsurătorile făcute mai sus și mai jos de locul incidentului, unde nu s-a lucrat pentru prepararea terenului sau cum se construiește drumul respectiv, arată că această conductă era la adâncimea legală, potrivit normativului departamental aprobat de ANRE, care este de cel puțin 1 m de la generatoarea superioară, de la vârful conductei față de sol. Dacă de la distanța de un metru și jumătate scoți 70 de centimetri cu excavatorul și măsori, sigur că o să ai o altă distanță. O să ai 1,5 m minus 70 cm, deci o să ai 80 de cm după ce ai scos 70 cm de pământ. 

Întrebarea care se pune este: În condițiile în care avizul de amplasament prevedea că stânga-dreapta, pe o distanță de 20 m față de conductă, nu puteau fi executate lucrări de construire, până proiectul tehnic de relocare nu ar fi fost avizat de Transgaz și lucrările propuse de execuție ale autostrăzii nu puteau să înceapă decât după ce a fost relocată conducta, de ce existau utilaje și lucrări în acest perimetru de 20 m stânga-dreapta conductei?

Știm că până nu se reloca această conductă, nu trebuia să se lucreze pentru autostradă. Conducta nu era relocată. Asta știm foarte clar”, a precizat și Alexandru Macoveiciuc, purtător de cuvânt Transgaz, la Antena 3 CNN. 

×
x close