
Clubul moto Hardliners, înființat în Olanda în 2019 în penitenciar de foşti lideri ai Hells Angels (organizație criminală interzisă de instanță), ar fi implicat în jaful tezaurului dacic de la Muzeul Drents, scrie RTL Nieuws. Potrivit surselor implicate în anchetă, membri ai bandei i-ar fi recrutat pe hoți. Aceleași surse susțin că jaful ar fi fost comis la comanda lumii interlope românești.
Clubul Hardliners a fost înființat în 2019 în penitenciar, la inițiativa unor foști lideri ai clubului moto deja interzis Hells Angels. Anul trecut, și Hardliners a fost interzis prin decizie a tribunalului din Noord-Holland, care a constatat că în cadrul acestui club „se promovează, se facilitează și se ordonă comiterea de infracțiuni”.
Surse apropiate anchetei spun că, în cazul jafului de la Muzeul Drents, Hardliners ar fi fost implicat în recrutarea hoților. „Li s-a promis câte 15.000 euro de persoană”, afirmă o sursă. Unul dintre suspecți ar fi chiar un membru al clubului Hardliners.
În timpul jafului au fost sustrase coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice.
O sursă apropiată anchetei este convinsă că obiectele de artă sunt încă intacte: „Indiciile arată că nu a fost topit coiful de aur. Probabil se află undeva, în apropiere de Heerhugowaard, înfășurat într-un prosop”.
Procurorii nu dat alte detalii. „E o chestiune extrem de sensibilă”, a declarat o sursă care a adăugat: „Dacă se vorbește despre un ordin venit de la un român care ar fi ordonat asta, s-ar putea declanșa imediat un incident diplomatic.”
Între timp, anchetatorii sub acoperire din Olanda s-au dat drept colecţionari pentru a afla unde e tezaurul dacic care a fost furat de la muzeul din Drents. Aceștia au făcut o ofertă de aproape jumătate de milion de euro pentru coiful de la Coțofenești și pentru brăţările furate. Astfel au aflat că sunt ascunse şi nu ar fi fost vândute sau topite.
Furtul a fost comis în ianuarie, când hoţii înarmaţi cu exploziv au intrat în Muzeul Drents şi au spart vitrinele pentru a fura coiful şi trei brăţări din aur. Aceste comori arheologice fuseseră împrumutate de la Muzeului Naţional de Artă a României (MNIR). Directorul instituţiei a fost demis imediat pentru decizia sa de a împrumuta aceste artefacte.