Antena 3 CNN Actualitate Gigacaloria, neîmblânzită de criză. Află cât de mult s-a scumpit întreţinerea la tine în oraş

Gigacaloria, neîmblânzită de criză. Află cât de mult s-a scumpit întreţinerea la tine în oraş

Gigacaloria, neîmblânzită de criză. Află cât de mult s-a scumpit întreţinerea la tine în oraş
Sursa foto: Foto: bihon.ro
de O.P.    |    14 Dec 2011   •   06:23

Criza a adus facturi mai mari la întreţinere după ce gigacaloria s-a scumpi de la un an la altul în toată ţara.  Oamenii, cu venituri diminuate, s-au trezit că trebuie să plătească mai mulţi bani ca să nu stea în frig.

La nivelul întregii ţări, criza a adus o scumpire medie de peste 30% a gigacaloriei în ultimii trei ani, ani de criză.  Cu alte cuvinte, energia termică pentru populatie s-a scumpit cu mult peste inflaţia medie din această perioadă.

Locuitorii din 33 de oraşe, reşedinţe de judeţ, au resimţi criza în facturile de la întreţinere. Cea mai mare scumpire a gigacaloriei a avut loc în Baia Mare.

Din trimestrul trei al anului 2008 şi până în trimestrul similar din acest an, gigacaloria a crescut în Baia Mare cu 101,1 procente. Mai precis, la începutul crizei, energia termică era livrată populaţiei la un preţ de 118,5 lei, iar  acum preţul e de  238,3 lei.

A doua pozitie este ocupată de Focşani. Aici pretul gigacaloriei a fost majorat cu 82,4%. Mai exact populaţia a plătit anul acesta 270 de lei, în loc de 148 de lei cât costa gigacaloria în 2008.

Nici locuitorii din Oradea nu stau mai bine. Preţul gicacalorie a crescut cu aproape 80%, în ultimii trei ani. Preţul gigacalorie a rămas neschimbat doar în Alba Iulia, Buzău şi Vaslui.

Există şi două oraşe unde gigacaloria s-a ieftinit, şi anume Botoşani şi Giurgiu.

 




×
Subiecte în articol: intretinere
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close