Antena 3 CNN Actualitate Gitenstein: Suspendarea preşedintelui va avea efecte serioase dacă nu e făcută constituţional

Gitenstein: Suspendarea preşedintelui va avea efecte serioase dacă nu e făcută constituţional

Gitenstein: Suspendarea preşedintelui va avea efecte serioase dacă nu e făcută constituţional
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    04 Iul 2012   •   17:55

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, la emisiunea "100 de minute" că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României, însă vor fi consecinţe serioase dacă va fi făcută într-un mod neconstituţional.

"Nu sunt un expert în privinţa asta şi nu ţin partea niciuneia dintre părţi, dar pot să vă spun în mod absolut că, dacă suspendarea este făcută într-un mod care pare manipulator sau prin încălcarea Constituţiei, prin ocolişuri pentru că oamenii devin frustraţi de procesul constituţional, aceasta va avea un foarte serios efect asupra modului cum este văzută în întreaga lume aplicarea legii în România", a afirmat ambasadorul Gitenstein.



USL a depus miercuri cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.  Documentul conţine nu mai puţin de 7 motive de suspendare.

Citeşte aici textul integral al cererii de suspendare.

×
Subiecte în articol: mark gitenstein presedinte
Parteneri
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani
x close