Antena 3 CNN Actualitate Greșelile gramaticale comise de Ludovic Orban în doar câteva minute

Greșelile gramaticale comise de Ludovic Orban în doar câteva minute

În doar câteva minute de dialog cu jurnaliştii, premierul Ludovic Orban a reuşit ieri să comită două dintre cele mai frecvente greşeli gramaticale din româna actuală. Şi cele două greşeli, de câte două ori.

Greșelile gramaticale comise de Ludovic Orban în doar câteva minute
de Iulia Gorgorin    |    27 Oct 2020   •   15:30

 Ana Iorga a recapitulat şi a explicat ce greşeli a făcut ieri prim-ministrul Ludovic Orban.

''Prima greşeală gravă: premierul nu pune PE înainte de relativul CARE la acuzativ. Adică spune: vizita care o efectuez, în loc de vizita PE CARE o efectuez. Ratează apoi PE-ul, din nou, peste alte câteva minute. 

"Principalul punct al vizitei oficiale CARE o efectuez în Franţa.", a spus premierul. Si apoi din nou: "Efectele măsurilor CARE deja le-am luat." Să vedem varianta corectă, deşi cred că ştiţi pe dinafară, doar vorbim despre asta la Pe cuvânt de vreo 5 ani, de când există rubrica. 
Corect este: principalul punct al vizitei PE care o efectuez. Si: efectele măsurilor PE care deja le-am luat. Pronumele relativ care se referă la vizită şi măsuri este în acuzativ, este complement direct, si trebuie să apară precedat de PE. E simplu: Băiatul care citeste versus Băiatul pe care îl cunosc. Simplu. 


"Ca şi" este următoarea problemă în discursul premierului. Ca şi prim-ministru, ca şi cauză, a spus premierul. Acest CA al calităţii nu trebuie să fie urmat de ŞI. Este un mijloc artificial de evitare a cacofoniei, care s-a extins si in contexte in care nici macar nu avem o cacofonie la orizont.

Să vedem ce a spus Ludovic Orban si corectăm împreună. 

"Ca şi prim-ministru", "ca şi cauză a infectării". Nu trebuie să apară acel CA ŞI aici. CA ŞI e corect numai în structuri comparative: El e la fel de pasionat de sport ca şi tine. Locuieşte, ca şi tine, la bloc. În afara contextelor de acest tip, CA ŞI trebuie evitat. 

Nu spunem: ca şi prim-ministru", spunem simplu: ca prim-ministru, în calitate de prim-ministru. Greşeala a pornit, vă spuneam, de la intenţia de evitare a cacofoniei, nu e cazul aici, dar avem o grămadă de situaţii: ca cadou, ca coleg, ca cauză, iată. Aceasta din urmă este exact situaţia în care premierul a simţit nevoia să spună ca şi: "pe primul loc ca şi cauză a infectării". Aici trebuia reformulat: prima cauză a infectărilor, pe primul loc în ceea ce priveşte cauza infectărilor. 

N-am mai vorbit de mult despre discursul politicienilor si poate ar trebui să o facem mai des. Discursul lui Ludovic Orban e de ieri, îl auzeam în direct chiar aici, la Previziuni, eram împreună la ora 9 şi m-am gândit că ar fi util să vorbim despre asta.

Sunt două grreseli pe care sper să le îndrepte curand, poate îi transmite cineva. Vă rog să-mi scrieti daca ati mai sesizat si alte stângăcii in discursul politicienilor, nu ador să arat cu degetul, dar poate ne e util tuturor să analizăm lucrurile în direct'', a spus Ana Iorga.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban greseli Pe cuvant
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close