ÎCCJ cere CCR lămuriri privind IMUNITATEA preşedintelui Traian Băsescu

de A.M.P    |    20 Iun 2014   •   15:25
ÎCCJ cere CCR lămuriri privind IMUNITATEA preşedintelui Traian Băsescu Foto: Agerpres
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cere Curţii Constituţionale să se pronunţe în ceea ce priveşte imunitatea preşedintelui statului, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj şi ameninţare.

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus, la începutul lunii aprilie, la Parchetul ICCJ, o plângere penală pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj, după ce acesta i-a transmis, la un post de televiziune, că s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă, dacă nu stă în banca ei.

Scandalul şantajului Băsescu-Firea ia amploare. Preşedintele îi spune lui Pandele ce DOSAR îl aşteaptă

În 18 aprilie, Parchetul General a suspendat cercetările în dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, pe motiv că preşedintele beneficiază de imunitate.

Iată plângerea penală depusă de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu

Avertizarea preşedintelui vine la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă.

Traian Băsescu a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, 290 de hectare de teren. Vezi IMAGINI de la moşie. Lotul, lucrat de un EVAZIONIST

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.

Parteneri
x close