Antena 3 CNN Actualitate În Premieră. Trafic la nivel înalt

În Premieră. Trafic la nivel înalt

În Premieră. Trafic la nivel înalt
Sursa foto: Captură Antena 3
30 Sep 2019   •   19:08

Alexandra Măceșanu avea toate şansele să-şi împlinească visul, dacă într-o zi viața ei n-ar fi depins de omenia și profesionalismul celor care ar fi putut sa-i devină colegi.  A dispărut miercuri, pe 24 iulie, a sunat la 112 joi, iar polițiștii au intrat în casa celui care a răpit-o abia vineri, pe 26 iulie. Anchetatorilor le-a luat o zi să găsească locuința lui Gheorghe Dincă și o noapte întreagă ca să se hotărască să intervină. Dimineața, în casa ororilor au mai găsit doar monstrul, nu și victima lui.

O ţară întreagă afla că deşi ar fi putut, statul n-a reuşit să o salveze. Iar în ziua în care înregistrarea apelului de urgență a devenit publică, am înţeles cu toţii primele cauze ale acestui eșec: prostia şi, mai ales, nepăsarea.De fapt, dacă acel telefon la 112 n-ar fi existat, Gheorghe Dincă ar fi servit   acum un paharel de tarie cu vecinii lui, Viki și Fane, iar Nelu Măceșanu ar fi mers mâine dimineaţa la Poliția Caracal ca să vadă dacă sunt vești despre fiica lui. E valabilă și logica inversă,  dacă în dosarul Luizei autoritățile și-ar fi făcut treaba, l-ar fi arestat pe Dincă mult mai devreme, iar cazul „Alexandra” nici n-ar fi existat. Adevărul e că la noi dacă dispare o tânără, autoritățile presupun din oficiu că s-a încurcat cu vreun golan și n-o mai caută sau o caută în bătaie de joc. Nimeni nu încearcă să vadă dacă acel golan într-adevăr există, cine e el, ce ocupație are. Cu atât mai mult, nimeni nu verifică ipoteza ca golanul ar putea fi un traficant de persoane care-și recrutează victimele prin metoda  „Lover Boy”. Adică le face să se îndrăgosească de el, le domină și apoi le obligă să se prostituieze.

Orașul colcăie de astfel indivizi care poate chiar acum își vânează următoarea victimă. Unul dintre ei e chiar prieten cu Gheorghe Dincă și, se spune, ar avea un mod de operare asemănător. Ia fete la ocazie, apoi le abuzează sexual. Printre localnici circulă zvonul că într-o zi de caniculă ar fi pus o fată să danseze pe o mașină încinsă până când s-a ars pe tălpi. Individul are și un fiu, un cunoscut „lover boy”,  caruia îi face rost de fete. Mai mult, juniorul, ar fi executat deja o pedeapsă pentru proxenetism în strainatate. În țară, se spune, se bucură de protecția cuiva din familie care are o funcție importanta la o instanța superioara din Craiova.

Ni s-a întâmplat și nouă. La o lună de la dispariția Alexandrei Macesanu, echipa „În Premiera” investiga, în Caracal, acest caz. La un moment dat, reporterul nostru e acostat de un bărbat apropiat de vârsta lui Gheorghe Dinca și care culmea, s-a dovedit a fi chiar cuscrul lui. Bărbatul credea că are în față o posibilă victimă. O tânără pe care ar putea să o convingă, din câteva vorbe, să se culce cu el și cu alți bărbați, în țară sau in străinătate, unde ar putea avea o viață mai bună. Dialogul devine absolut halucinant. Individul ajunge să vorbească și despre ginerele lui, adica fiul lui Gheorghe Dincă, prin intermediul caruia, spune, fetele ajung să se prostituieze în Italia. Admite că anchetatorii au intrat și în curtea lui, în căutarea indiciilor despre cele două fete disparute din Caracal. Dar, desigur, el nu are nicio legatură cu asta. Mai mult, marturisește că a fost batut de Daniel Dincă  fiindcă a vrut să-l toarne la Poliție.

Și după această mărturisire halucinantă, se întoarce liniștit la planul lui de racolat, fără să-și dea seama ca lângă el stă un jurnalist.  Când începe să devină prea insistent, reporterul se retrage din această scenă care ar putea în orice moment sa degenereze. Brusc, în peisaj apare fiul individului care, extrem de iritat, încearcă să împiedice echipa să plece.  A fost nevoie de un apel la 112, de data asta salvator, ca să putem să scăpăm de el. Acești bărbați, rude prin alianță cu Gheorghe Dincă și apropiați în “afaceri” fac parte din normalitatea peisajului Caracalean. Si nu-i exclus să existe fete care le-au căzut în plasă.

România toată e un mare Caracal. Doar că acum tragedia Alexandrei și a Luizei ne-a făcut să scoatem subiectul exploatării sexuale din periferia atenției publice. Drama celor două fete ne-a făcut să realizăm că trăim într-un stat mafiot, iar siguranța noastră și a copiilor noștri a ținut de noroc. Am fost orbi și surzi la poveștile miilor de fete că Alexandra ori ca Luiza. Măcar acum, însă, dacă am vrea, are cine sa ne deschidă ochii. 

Undeva în Vestul țării, aproape de frontiera țării și de epicentrul traficanților de carne vie, există cineva care salvează românce din tot felul de case ale ororilor, cum a fost și cea a lui Gheorghe Dincă. Mariana Pettersel, și-a început misiunea luând sub aripa ei câteva moldovence exploatate sexul de soldați în diverse teatre de operații din lume. Astăzi, are o asociație care scoate fetele de sub "tutela" traficanților din țară și din străinătate și le oferă protecție și șansa la un nou început. Fără niciun sprijin de la stat! După  atâta experiență știe bine că un copil sau o persoană ajunge victimă nu doar din cauza traficantului.  Ar trebui, de fapt, să începem prin a arăta cu degetul spre noi înșine pentru că atunci cand vedem o femeie pe centura, o judecam și o numim fără ezitare o prostituată care iși merită soarta.  Fără să știm povestea, fără sa știm ce a adus-o sau ce a împins-o în stradă.  

Sistemul acesta e ca o caracatiță cu tentacule care se întind până foarte departe. Primii pe care și-ar vărsa furia fetele din centrul Marianei Pettersel sunt reprezentanții forțelor de ordine. Acel gen de polițiști care bate palma cu peștele fără să mai țină cont de aparențe. „Toate fetele care au trecut pe aici au spus: sa nu mă duceți acolo, acolo o să mă ducă la secția nu știu care, acolo este un polițist  cu care trebuia sa mă culc și ăla nu o să facă nimic, nu vreau sa fiu dusa acolo! Fetele astea au un destin cumplit. Acum un an de zile am avut o echipa de fete care erau închise în apartament și obligate să se prostitueze vis a vis de poliția județului Timiș. intr un apartament la parter”.

Pentru statutul ei de victimă se mai face responsabil și polițistul acela care o va lăsa să-și pună în pașaport propria-i semnătură în locul celei părintești și apoi frontieristul care o va lăsa să treacă granița. „Am mers la poliție să-mi fac pașaport, și trebuia semnătura părinților și am semnat eu, cum să vină maică mea să îmi semneze mie in pașaport? E simplu. La vamă am trecut cu doi bărbați cât Casa Poporului cu un minor. La 14 ani, cu două sute de euro în pașaport, și nu m-a întrebat nimeni unde mă duc și nici când m-am întors, nu m-a întrebat nimeni ce am adus. Puteam să aduc 5 kilograme de droguri că nu au avut nicio treabă”. 

Vinovat de exploatarea sexuală e chiar și polițistul acela care atunci când vede o prostituată la stradă, nu se gandește că poate e minoră, că poate falsele urme de machiaj sunt defapt cicatrici ale bătailor crunte pe care le îndură, că poate e forțată sa fie în acel loc. El actionează mecanic scoate chitantierul, scrie amenda și atât. Doar că să-și justifice activitatea și să iși facă norma. Iar în cazurile cele mai fericite poate ia și o primă ori o promovare în funcție.  

„În Poliția Rutieră dacă nu vii cu cel puţin zece amenzi pe tură te freacă de te îndoaie şi fără asta nu ai cum să avansezi. Pentru că bilanţul la final de an trebuie să iasă mai bine faţă de anul precedent. Legea spune să o amendezi numai când o prinzi cu clientul, dar noi nici măcar nu ne mai opream la astea de pe stradă, o dădeam direct din pix. Aveam deja datele lor, mazgaleam acolo o semnătură şi le dădeam un cappuccino, 3 în unu, o amendă, 3 contravenţii: că mănâncă seminţe, înjura  şi pentru prostituţie” povestește un polițist. 

Am întâlnit o fată care acumulease sancțiuni transformate în 10.000 de ore de muncă în folosul comunităţii. Adică, cinci  ani în care ar fi trebuit sa lucreze 8 ore pe zi, 21 de zile pe lună. Bineînţeles că plăteşte şi nu munceşte, dar din cauza acestor sume acumulate şansa la o noua viațp ar putea trece pe lângă ea. „Au unele de plătit amenzi colosale. Minore fiind. Am avut cazuri cand de exemplu, o minoră a tot fost amendată și bineînțeles ca între timp anii au trecut, a ajuns majoră, s-a căsătorit, a născut și un copil, și când s-a dus la primărie sa facă certificatul de naștere al copilului și hop, au scos amenzile. Și au spus, nu iți facem niciun certificat de naștere până nu iți platesti amenzile. Am interventi si noi, ce înseamnă asta? Nu poți să legi legalizarea unui copil de o amendă. Sigur că a fost cutremurător și groaznic” povestește  Pettersel. 

Dacă mergem pe lanțul trofic al vinovaților pentru existența traficului de persoane, am descoperi și polițiști care tolerează, contracost, împărțirea orașelor în zone controlate de proxeneți. Dar totul pleacă de la sfânta şpagă. Îmi dai bani, nu îţi fac dosar. Una dintre fetele de la stradă a reuşit o dată să filmeze o astfel de tranzacţie.

„Un proxenet făcea plata la un anume polițai. Se vedea clar cărămida, dar numai de 500 de lei” Iar femeia a plătit scump pentru ca a facut-o pe justitiarul. Unul dintre cei filmați a văzut-o iar peștele, impulsionat și de polițist, a bătut-o crunt: „Și mi-a dat un picior în spate și am leșinat. Dar înainte să leșin, țin minte exact: șase faruri am văzut și numerele de la mașinile respective. Asta a fost pe la 11 seara. Și m-am trezit pe la 12 jumate noaptea, m-au găsit niște tineri . Au chemat salvarea. Și m-au dus la spital. A venit poliția și a zis: A, cine știe ce a făcut. Și m-au lăsat acolo și au plecat. Nici măcar nu au vrut să-mi ia declarația.”

Aproape toate fetele cu care am vorbit au trăit astfel de povești. Rareori se întamplă să dea și de cate un polițist cumsecade care să le trateze ca pe niște oameni și care să încerce să le ajute. Tot nu e suficient. Pentru că acesta e momentul în care în ecuație își face apariția procurorul.  

„Dacă te pui cu sistemul, îți rupe gâtul. Te doare mintea. Pe cuvânt, sunt desene animate! Avem foarte multe dosare închise pe traficul de persoane. Ies doar dosarele cu proști.Procurorii ascund în dulapuri dosare cu anii. Le țin pe suferința și pe dramele oamenilor”. Asta s-a întâmplat de curând și cu o tânără care a fost adusă în centrul Marianei Pettersel. Polițiștii care au încercat să o salveze aflaseră că traficantul ei o obligă să prostitueze folosind, ca șantaj, copilul pe care-l sechestrase. Femeia era permanent amenințată ca nu-și face treaba bine, nu-l va mai vedea niciodată. Un lucru esențial, pe care ar fi trebuit să-l afle procurorul. Dacă și-ar fi făcut timp să o audieze. Nu s-a întamplat asta. Iar femeia, de teama ca i se va intampla ceva copilului, s-a întors de unde a venit. Acolo e și acum. O vad toți cei care trec pe strada unde ea își vinde trupul ori cei care, din intamplare, cauta pe Google Maps o adresă din zonă. Doua suflete nevinovate sunt în continuare captive doar pentru că un om al sistemului, plătit să facă dreptate, nu și-a făcut datoria.

Speranța, pentru aceste femei, se afla din păcate în ograda unor oameni care, nu doar ca nu își fac meseria conform legii, dar se folosesc de funcție pentru a-i proteja pe traficanți.  E și cazul unui celebru procuror de la o instanță superioară, anchetat la acest moment, de către colegii săi pentru un posibil trafic de influență. Intr-un dosar de proxenetism si sclavie sexuală, magistratul ar fi făcut presiuni pentru ca acuzatul sa iasă basma curata. Acesta era chiar vărul sau, iar procurorul, unul dintre clienții VIP ai clubului în care se exploatau minore. 

Lanțul celor care tolerează și prin urmare încurajează exploatarea sexuală continuă cu judecători care, deși văd printre prostituate și copile care nu au nici măcar buletin, nu se gandesc ca primul lucru pe care ar trebui sa îl facă e sa cheme urgent protectia copilului. Mai grav, există  chiar judecători clienți fideli ai minorelor exploatate. Martori dar și interceptări din dosar descriu scene cumplite în care fetele sunt pur și simplu maltratate de către cei care ar trebui sa le salveze. Dezaxarea unui om nu tine cont de profesie. Lui Tomuş îi plăcea sa chinuie, să baăa. Arunca fetele de pe scări. Îl excita durerea. 

Abia când reușesc, cumva, să se salveze din ghearele proxenetilor și prind curaj sa vorbească, fetele povestesc și despre bătăi cumplite, și despre umilințe, dar mai ales despre clienții lor cu nume sonore, parte a unei lumi ascunse, tenebroase și extrem, extrem de periculoase. 

Nu am prezentat în aceasta ancheta nume. Pe de o parte, pentru ca ele sunt parte a unor cercetări în curs. Dar și pentru că, scopul nostru a fost mai degrabă sa va aratam felul în care e construit acest sistem putred, cum o mână o spală pe alta, cum ochii justiției se închid atunci când adevarul bate la ușă iar balanța dreptății se înclină, nedrept și cinic, tot în defavoarea victimelor.


 

×
Subiecte în articol: In premiera
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close