Antena 3 CNN Actualitate În sfârşit avem cu ce ne mândri. România - cea mai modernă din sud-estul Europei

În sfârşit avem cu ce ne mândri. România - cea mai modernă din sud-estul Europei

În sfârşit avem cu ce ne mândri. România - cea mai modernă din sud-estul Europei
Sursa foto: foto: Mediafax Foto
31 Mai 2012   •   19:57

Românii bolnavi de cancer se pot trata de acum la cele mai înalte standarde şi chiar la noi în ţara lor, la Braşov,  în cel mai modern centru oncologic din sud-estul Europei. Pacienţii vor avea la dispoziţie aparatură de ultimă generaţie, care a costat nu mai puţin de 16 milioane de Euro. Iar vestea bună este că vor fi trataţi şi bolnavii care nu au bani.

Pacienţii sunt monitorizaţi printr-un sistem electronic care alertează asistentele în caz de necesitate. Sistemul arată şi locul în care se află pacientul care solicită ajutorul.

Iar veştile bune nu se opresc aici. Centrul de Oncologie îi va trata chiar şi pe cei care nu au posibilitatea să-şi plătească tratamentul. Consiliul de Administraţie a făcut o fundatie care va suporta tratamentul bolnavilor fără posibilităţi.


×
Subiecte în articol: cancer tratament Brașov fundatie
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close