Antena 3 CNN Actualitate Incendiu la un hotel din Venus. O familie a fost salvată de pompieri, toți turiștii au fost evacuați de urgență

Incendiu la un hotel din Venus. O familie a fost salvată de pompieri, toți turiștii au fost evacuați de urgență

Clipe de groază într-un hotel din stațiunea Venus, duminică seară, după ce un incendiu a izbucnit într-o cameră. Din fericire, toți oamenii cazați la unitatea hotelieră sunt în afara oricărui pericol.

Incendiu la un hotel din Venus. O familie a fost salvată de pompieri, toți turiștii au fost evacuați de urgență
de Georgiana Adam    |    16 Aug 2020   •   23:45

Trei autospeciale de pompieri, o autoscară, trei ambulanțe SMURD și un echipaj SAJ au intervenit imediat la fața locului. Potrivit reprezentanților ISU Constanța, toți turiștii au fost evacuați de urgență.

Patru persoane salvate dintr-o cameră unde erau blocați

Pompierii au salvat patru persoane care au rămas blocate într-o cameră. Este vorba despre doi adulți și doi copii. În scurt timp incendiul a fost lichidat. 

”A fost distrusă o cameră de hotel și au fost afectate parțial cele învecinate, iar holul a fost inundat cu fum. Cauza probabilă a incendiului a rămas în curs de stabilire”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.

×
Subiecte în articol: Constanța Venus
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close