Antena 3 CNN Actualitate Italia încalcă legislaţia europeană, România nu ia atitudine

Italia încalcă legislaţia europeană, România nu ia atitudine

Italia încalcă legislaţia europeană, România nu ia atitudine
Sursa foto: Romanii, prizonierii rasismului din Italia
24 Feb 2009   •   12:57

Mai multe asociaţii nonguvernamentale care luptă împotriva discriminării solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată lui Cristian Diaconescu, ministrul român de Externe, luarea unei decizii la nivel comunitar cu privire la situaţia cetăţenilor români din Italia, după cum arată un comunicat remis de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) către Antena3.ro. In ultimele zile, valul de atacuri rasiste la adresa românilor din ţara sub formă de cizmă a luat amploare, ia Italia a înăsprit chiar legislaţia agresiunilor sexuale, după ce doi români au fost acuzaţi de viol, în cazul unei fete de 14 ani.
CRJ, Asociaţia ACCEPT, Romani CRISS, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Impreună" şi Institutul pentru Politici Sociale sunt ong-urile care îi cer lui Cristian Diaconescu, ministrul român de Externe, să atenţioneze Consiliul Uniunii Europene cu privire la "gravele încălcări ale legislaţiei europene, de care se face vinovat statul italian, cu efect direct asupra securităţii cetăţenilor români din Italia", după cum arată scrisoarea deschisă.
Organizaţiile semnatare reamintesc în scrisoare că deteriorarea climatului de siguranţă pentru cetăţenii români, indiferent de etnia lor, a început în urmă cu câţiva ani şi a izbucnit în toamna anului 2007. Conform documentului, atunci populaţia a fost instigată cu declaraţii inflamatoare şi iresponsabile din partea politicienilor italieni aflaţi în campanie electorală, care blamau toţi românii, iar presa italiană a supramediatizat infracţiune comise doar de către cetăţenii romăni în Italia, deşi şi aceştia sunt cetăţeni comunitari şi prin urmare au drepturi egale cu cetăţenii.
"Asociaţiile nonguvernamentale accentuează faptul că măsurile rasiste îndreptate în special împotriva romilor, continuă să se manifeste în Italia, fără a fi sancţionate la nivel european şi au o consecinţă directă în acţiunile de violenţă extremă ale populaţiei italiene", explică pentru Antena3.ro Delia Niţă, managerul programului Anti-discriminare din cadrul Centrului de Resurse Juridice.
Statul italian a încălcat astfel prevederile articolului 6 din Tratatul Uniunii Europene, în care se stipuleaza atât faptul că Uniunea este fondată în baza principiilor libertăţii, democraţiei, respectului pentru drepturile omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi faptul că Uniunea va respecta Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
ONG-urile care au înaintat scrisoarea ministrului român de Externe subliniază că au fost încălcate Directiva şi Decizia cadru privind combaterea rasismului şi xenofobiei, care interzic discriminarea pe baze rasiale şi etnice, şi Directiva privind libera circulaţie a cetăţenilor europeni. Asociaţiile menţionează de asemenea că în contextul Rezoluţiei Parlamentului European din 15 Noiembrie 2007, referitoare dreptul la libera ciculaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi a membrilor familiilor acestora, acţiunile statului italian vin în contradicţie cu legislaţia comunitară şi solicită reacţie din partea Comisiei.
"In tot acest timp, nu am constatat o luare de atitudine fermă din partea statului român la nivel comunitar, care este responsabil de securitatea cetăţenilor săi, oricare le-ar fi originea etnică şi oriunde s-ar afla aceştia. Luarea de atitudine ar trebui să se manifeste la nivelul structurilor comunitare în conformitate cu importanţa României şi ponderea la nivel UE deţinută de aceasta", adaugă Delia Niţă de la CRJ pentru Antena3.ro.
Societatea civilă solicită ministrului român de externe ca în cadrul reuniunii de la Roma din 23 februarie cu Franco Frattini, omologul său italian, atenţioneze Consiliul de Afaceri Generale şi Relaţii Externe despre încălcările Tratatului UE şi ale legislaţiei comunitare de care se face vinovat statul italian.
Paula Safta, Antena3.ro

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close