Spre exemplu, guvernul a cumpărat peste un milion de măști de protecție de la o firmă cu un singur angajat, dintr-un sat din Giurgiu, care nu ar trebuit acceptată la licitație.
În cazul procedurii de atribuire a Acordului-cadru nr. 1841/17.03.2020 încheiat cu Romwine&Coffee SRL, ONAC a stabilit oferta câștigătoare fără a fi respectată condiția legală ca operatorul economic desemnat câștigător pentru loturile 3 și 4 să îndeplinească criteriile privind calificarea deoarece, potrivit informațiilor conținute în certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, depus ulterior, singurele activități autorizate ale operatorului economic erau „Comerț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și produselor din tutun efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe” (cod CAEN 4781), „Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor” (cod CAEN 8230) și „Activități de alimentație (catering) pentru evenimente” (cod CAEN 5621).
Firma cu un singur angajat nu avea calificarea necesară pentru a furniza produse din domeniul sănătății
Prin urmare, operatorul economic nu avea calificarea necesară și nu avea capacitatea profesională și nici experiența de a furniza produse din domeniul sănătății. Gestionarea unui contract în valoare de aproximativ 10 milioane de euro este dificilă pentru o firmă lipsită de experiență, fiind înființată în data de 14.03.2019 (de aproximativ un an), cu o cifră de afaceri pe anul 2019 de 47.870 lei (aproximativ 10.000 de euro) și un singur salariat.
Conform clauzelor stipulate atât în acordul-cadru, cât și în contractele subsecvente încheiate cu furnizorul produselor, respectiv S.C. Romwine&Cofee SRL, prețul unitar al produselor trebuia să includă toate cheltuielile ocazionate de transport și manipulare până la destinația finală. Ministerul Apărării Naționale, prin Statul Major al Forțelor Aeriene, la cererea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, care conform prevederilor legale poate solicita Ministerului Apărării Naționale zboruri în situații de urgență, a efectuat opt zboruri cu aeronave militare pentru aducerea din Turcia a unei cantități de 695.000 bucăți de măști de protecție de tip FFP2 și a unei cantități de 699.940 bucăți de măști de protecție de tip FFP3. ,
România a plătit transportul măștilor din Turcia, deși transportul era inclus în preț
Costul estimat al transportului pentru cele opt zboruri a fost în valoare de 149.436,74 euro. Prețul astfel stabilit a fost plătit integral de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în condițiile în care, conform contractului încheiat, acesta nu era în sarcina autorității contractante. Astfel, pentru cantitățile de 695.000 de măști de protecție de tip FFP2 și 699.940 de măști de protecție de tip FFP3 importate, efortul transportului a fost suportat de IGSU care a plătit către SC Romwine&Cofee SRL pentru cantitățile livrate prețul unitar stipulat în contracte, preț care include toate cheltuielile ocazionate de livrarea produselor la destinația finală, inclusiv manipulare și transport. IGSU a transmis valorile aferente serviciilor de transport aerian și rutier executate către furnizor, convenind cu aceștia regularizarea sumelor plătite cu obligațiile viitoare.
Mai multe detalii, despre tunurile date în pandemie, în clipul video: