Antena 3 CNN Actualitate Judecătoarea ”cu pantofi albaștri”, la Sinteza zilei: Cazul mediatizat nu e singular. Le știu numele pentru că așa mi se pare firesc, cobor de la locul meu pentru că nu suntem lipiți acolo

Judecătoarea ”cu pantofi albaștri”, la Sinteza zilei: Cazul mediatizat nu e singular. Le știu numele pentru că așa mi se pare firesc, cobor de la locul meu pentru că nu suntem lipiți acolo

Judecătoarea ”cu pantofi albaștri”, la Sinteza zilei: Cazul mediatizat nu e singular. Le știu numele pentru că așa mi se pare firesc, cobor de la locul meu pentru că nu suntem lipiți acolo
10 Iul 2016   •   21:54

Judecătoarea din România cunoscută în ultimele zile ca "doamna cu pantofi albaștri" după ce a devenit virală pe Internet o postare în care un avocat relatează atenția pe care i-a acordat-o unui minor disputat de doi părinți divorțați, a vorbit într-o intervenție telefonică la Sinteza Zilei despre acest caz.

Judecătoarea Camelia Folea a afirmat, la Antena 3, că nu a fost pentru prima dată când recurge la astfel de metode pentru a se apropia de un copil aflat în instanța ei.

”E o situație frecventă, le știu întotdeauna numele pentru că așa mi se pare firesc, îi duc întotdeauna de mână pentru că așa mi se pare bine, cobor de la locul meu, că nu suntem lipiți acolo și am întotdeauna dulciuri pentru ei”, a spus judecătoarea Folea.

”Apar și momente în care comunicarea cu copilul e mai dificilă și atunci audierea durează mai mult. Dar, de regulă, reușesc să aflu ce trebuie pentru a afla ce e mai bine pentru acel copil”, a mai spus judecătoarea, la Antena 3.

Întrebată dacă se aștepta la o asemenea reacție din partea opiniei publice, judecătoarea Camelia Folea a afirmat că reacția a fost copleșitoare și că nu se aștepta la așa ceva.

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, avocata care a semnalat acest caz a afirmat că cel mic nici nu și-a dat seama unde se află, iar acest lucru este extrem de important: ”El a plecat fericit, ca și cum ar fi fost acolo într-un castel”.

Povestea care a impresionat o țară întreagă

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close