Antena 3 CNN Actualitate Justiție Blocaj total în justiție: Magistrații suspendă procesele pentru a-și proteja pensiile. Ce privilegii au față de colegii lor din UE

Blocaj total în justiție: Magistrații suspendă procesele pentru a-și proteja pensiile. Ce privilegii au față de colegii lor din UE

Bogdan Borza
1 minut de citit Publicat la 18:21 28 Aug 2025 Modificat la 20:08 28 Aug 2025
sala de judecata justitie
Sală de judecată. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Este a doua zi în care judecătorii şi procurorii refuză să îşi continue activitatea, iar sălile de judecată sunt goale. Aceştia vor să îi convingă pe guvernanţi să renunţe la proiectul guvernului Bolojan de a reduce pensiile speciale. Asta în condiţiile în care magistraţii din România sunt privilegiaţii Uniunii Europeane.

Dacă ne uităm la date, vedem că magistrații din România sunt cei mai speciali din Uniunea Europeană. Se pot pensiona la vârsta de 48 de ani, iar pensia pe care o primesc poate ajunge la 25.000 lei, echivalentul sumei de 5.000 euro în fiecare lună. 

Acum, dacă ne uităm la celelalte țări europene, vedem că în Franța, în Spania sau în Germania, vârsta de pensionare este de la 62 la 65 de ani, iar în Italia sau Danemarca magistrații se pensionează abia la 70 de ani. 

Așadar, comparativ cu aceste țări, un procuror sau un judecător din România se poate pensiona cu 22 de ani mai repede. 

Dacă ne referim acum la sumele de bani primite, ele sunt cel puțin egale, iar în anumite cazuri, chiar mai mari pentru magistrații pensionari din România decât pentru cei din alte țări europene. 3.500 euro încasează un magistrat pensionar în Franța, între 4.000 și 6.000 euro în Germania, 4.500 în Spania și 5.000 euro, la fel ca în țara noastră, în Italia. Însă, vedem din nou, vârstele de pensionare sunt în aceste țări între 62 și 70 de ani. 

Acestea sunt privilegiile la care judecătorii și procurorii din țara noastră nu vor să renunțe. Iar posibilitatea pierderii acestor privilegii i-a determinat pe magistrați să ia decizia de a-și suspenda activitatea pe o perioadă nedeterminată, iar cauzele care trebuiau judecate în aceste zile au fost amânate.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close