Judecătorii Curții Constituționale au amânat, miercuri, o decizie pe reforma pensiilor magistraților, adoptată de Guvern prin asumarea răspunderii. De asemenea, au mai fost amânate alte trei sesizări pe pachetele de reformă asumate de Guvern. În cazul celor patru legi, decizia va fi luată pe 8 octombrie. Pe de altă parte, contestația pe legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome a fost respinsă. Este vorba despre legea care reduce cu 30% salariile din ANRE, ASF și ANCOM.
Deciziile CCR:
Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu – AMÂNARE 8 octombrie
Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății – amânare 8 octombrie
Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – amânare 8 octombrie
Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome – RESPINGERE
Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – amânare 8 octombrie.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 4 septembrie, să conteste legea privind reforma pensiilor magistrațiilor la Curtea Constituțională. Potrivit unui comunicat al ICCJ, decizia a fost luată în unanimitate în ședința Secțiilor Unite. Potrivit magistraților de la ICCJ, „legea încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept.”
„Principalele motive de neconstituționalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securității juridice, al legalităţii şi neretroactivității legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, transmitea ICCJ.
Ce prevede legea adoptată prin asumarea răspunderii
Potrivit legii pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, vechimea în muncă necesară pensionării magistraților va crește de la 25 de ani la 35 ani, așa cum este și pentru ceilalți cetățeni, iar cuantumul pensiei acestora din ultima remunerație netă va scădea de la 100% până la 70%.
Prin reforma pensiilor de serviciu acordate acestora, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la finalul căreia pensionarea se va face la 65 de ani.
„Până acum, pensia în magistratură era egală cu ultimul salariu, ceea ce nu se întâlnește nicăieri, nici în sistemele juridice europene, nici în sistemele de pensii obișnuite. Gândiți-vă că o persoană care merge pe contributivitate ajunge, la final de carieră, să aibă o pensie care reprezintă între 45% și 55% din ultimul salariu. Propunerea noastră este ca valoarea pensiei magistraților să nu depășească 70% din ultimul salariu. Acest lucru va face ca, față de pensia medie actuală din magistratură, care este de 4.800–5.000 de euro (ca să discutăm foarte deschis), pensia să coboare la aproximativ 3.500 de euro. Oricum, această pensie nouă va rămâne una foarte bună, raportată la pensia medie din România, care este de 550–600 de euro”, declara premierul Ilie Bolojan.
Pensiile magistraților au fost subiect de discuție și între președintele Nicușor Dan și liderii Coaliției. Acesta le-a cerut o formă mai relaxată a proiectului, cu o perioadă de 15 ani de tranziție și pensie de 75% din venit, însă, în final, Guvernul a adoptat varianta convenită în Coaliție.
Coaliția ar putea fi afectată de o decizie de neconstituționalitate
Decizia CCR ar putea lovi în Coaliția de guvernare, mai mulți lideri politici declarând că o decizie de neconstituționalitate va afecta legitimitatea Guvernului.
„Dacă la CCR, după această pregătire privind reforma pensiilor ocupaționale, nu spun speciale, și mai ales vârsta de pensionare, că aia e reforma. Când schimbi sistemul în sensul că și pentru magistrați 35 de ani de muncă înseamnă momentul când poți să treci la pensie, sau 65 de ani, asta da, înseamnă o schimbare de sistem, deci dacă nu trece de testul constituțional, legitimitatea acestui guvern dispare. Pur și simplu dispare”, a spus președinte UDMR, la Antena 3 CNN.
Și președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că în cazul în care legea privind pensiile magistraților va fi declarată neconstituţională, „va fi foarte greu de continuat dacă există o îndoială aşa de mare despre baza constituţională pe care acest Guvern ia decizii”.
De altfel, o discuție despre acest subiect a existat și marți, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan. Acesta le-a transmis liderilor Coaliției, însă, că actuala formulă guvernamentală trebuie să continue.