Antena 3 CNN Actualitate Liviu Dragnea: Scopul regionalizării este de a înlătura dezechilibrele între judeţe

Liviu Dragnea: Scopul regionalizării este de a înlătura dezechilibrele între judeţe

Liviu Dragnea: Scopul regionalizării este de a înlătura dezechilibrele între judeţe
Foto: Agerpres
de M.T.    |    12 Iul 2013   •   10:45

Actuala organizare adminsitrativă a României, veche de zeci de ani, este depăşită, rigidă şi mai mult încurcă, decât ajută. Este declaraţia vicepremierului Liviu Dragnea, care a afirmat totodată că regionalizarea este necesară, tocmai pentru a îndrepta aceste probleme. 

Sibiul a fost gazda ultimei conferinţe susţinute de Liviu Dragnea pe tema regionalizării. Vicepremierul le-a explicat celor aproape 200 de aleşi locali şi oficiali din judeţele Sibiu şi Alba de ce, la 23 de ani de la Revoluţie, instituţiile publice au o structură greoaie şi depăşită.

„Suntem într-un sistem destul de rigid, un sistem care, având inspiraţie sovietică, are ca principal obiectiv să facă din cetăţean curierul sistemului, curierul între diversele instituţii”, a explicat vicepremierul.

„Noi avem şansa, în această perioadă, ca prin regionalizare, prin înfiinţarea regiunilor administrative, prin reorganizarea administrativă a României, prin reorganizarea administraţiei publice, să rupem definitiv România de comunism”, a continuat Dragnea.

În opinia lui Liviu Dragnea, procesul de regionalizare reprezintă, de fapt, o luptă între teritoriu şi Bucureşti.

„România nu se poate dezvolta dacă fiecare primar merge cu mâna întinsă la Bucureşti la vreun ministru, la vreun secretar de stat, la vreun director din minister, care, dacă este în toane bune, cu mare mărinimie îi spune să meargă acasă, că o să-i trimită nişte bani, ca şi cum ar da bani din veniturile proprii. E important ca regiunea să se înfiinţeze pentru a crea dezvoltare, locuri de muncă multe şi bine plătite pentru a oferi servicii publice cetatenilor cine se opune regionalizării în orice mod înseamnă că nu vrea aceste lucruri”, a mai spus Dragnea.

Regiunile nu vor fi concepute pe baza unui caracter politic sau pe interesele de moment ale unui grup, a ţinut să precizeze Liviu Dragnea.

×
Subiecte în articol: regionalizare Sibiu
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close