Antena 3 CNN Actualitate Locale Efectele ciclonului din Marea Neagră! Două tornade au fost surprinse în două judeţe ale țării

Efectele ciclonului din Marea Neagră! Două tornade au fost surprinse în două judeţe ale țării

Ciclonul din Marea Neagră, care a adus ploi şi furtuni puternice, încă se resimte în mai multe zone ale ţării. Două tornade au fost surprinse duminică, în două judeţe diferite.

Efectele ciclonului din Marea Neagră! Două tornade au fost surprinse în două judeţe ale țării
Sursa foto: Diana Tudosă/ Monica Nicoleta Mnk Facebook
de Iulia Gorgorin    |    20 Iun 2021   •   15:22

Tornada este fenomenul meteo extrem, raportat tot mai frecvent în România.

Deși specialștii spun că sud-estul țării este de obicei zona unde se produc astfel de vârtejuri, iată că aceste fenomene au apărut şi în alte regiuni.

Tornadele, surprinse în Botoşani şi Tulcea

O tornadă a fost surprinsă duminică în nord-estul țării, mai exact la ieşirea din Botoșani, iar imaginile au apărut imediat pe rețelele de socializare.

Tornadă la ieșire din Botoșani ???

Posted by Diana Tudosă on Sunday, 20 June 2021

Cealaltă tornadă a fost suprinsă tot duminică, însă în județul Tulcea, iar dimensiunile vârtejului au fost mai mici, vârtejul formându-se pe Lacul Pietrei.

Tornada!!!! 20 iunie 2021 Lacul Pietrei

Posted by Monica Nicoleta Mnk on Sunday, 20 June 2021

De asemenea, hidrologii au emis, duminică, o atenționare cod roșu de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Taița, din județul Tulcea.

Avertizarea este valabilă până la ora 22.00.

Până la ora 15.00, mai multe localități din județul Tulcea au fost sub atenționare cod roșu de ploi torențiale.

Elena Mateescu, director ANM: "Este o obișnuință deja, să vorbim din ce în ce mai mult de astfel de manifestări"

"Acești nori de furtună, cu dezvoltare mare pe verticală, determină pe parcursul perioadelor de instabilitate și astfel de manifestări, vânt rotațional care fie caracterizează intensificări mari și determină vijelii puternice, fie atunci când se confirmă acea pâlnie care atinge solul, capătă denumirea unei tornade.

Așadar, trebuie să luăm în considerare, de atfel, cum am avut de ani buni încoace, din ce în mai mult astfel de fenomene. Până la urmă este normal să se întâmple în această perioadă. De altfel, ne amintim  și anul trecut, chiar mai devreme, în aprilie, în 30 aprilie ce s-a întâmplat la Drajna, în județul Călărași"  declara Elena Mateescu în luna mai, într-o intervenţie la Antena 3.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în ultimele 24 de ore fenomenele hidrometeorologice au generat efecte în 36 de localități din 16 județe.

Citiţi şi: Ploile au făcut prăpăd în jumătate de țară! Viiturile au luat vieți și au distrus sute de case

 

×
Subiecte în articol: tornade ciclon Marea Neagrã
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close