Un apel la 112, duminică dimineaţă, a sesizat un incendiu în parcarea unui hotel din Pipera. Au luat foc 2 maşini. Focul a fost stins, dar există posibilitate de reaprindere din cauza scurgerilor de gaz şi combustibil. Hotelul este la o distanţă de 3 metri, informează Antena 3 CNN.
Au fost evacuate 40 de persoane din hotel. Pericolul n-a trecut încă. Echipa Distrigaz încearcă să remedieze problema cât mai repede.
În continuare sunt scăpări de gaze în partea din faţă a clădirii. La caz actionează 4 autospeciale de stingere, 2 SMURD, echipaj CBRN şi descarcerare. Incendiul s-a extins si la o teava de gaze. Incendiul la cele 2 autoturisme a fost stins.
"În acest moment asiguram măsuri specifice de prevenire și protecție ca urmare fisurării acestei conducte de gaze, ţinând cont că este în apropierea unei construcţii P+5 (hotel), de unde am evacuat 40 de persoane. Traficul în zonă este blocat. A fost solicitată prezenţa une echipe de intervenţie de la furnizorul de gaz", au transmis cei de la ISU.
Intervenţia pompierilor este în dinamică.
![]()
Sursa foto: captură Antena 3 CNN