Primăria Generală a Capitalei a transmis, joi, că Pasajul Basarab are nevoie de reparaţii majore, iar edilul Ciprian Ciucu s-a întâlnit cu reprezentanții constructorilor și au stabilit toate detaliile privind pașii care urmează. "A fost dat în folosință în 2011-2012, dar fără să i se fi făcut recepția, motiv pentru care nu a putut fi întreținut. În lipsa mentenanței, s-a degradat. Lucrările propriu-zise ar putea fi demarate în luna iunie și finalizate până în decembrie 2026" a precizat instituţia.
"Punem în siguranță Pasajul Basarab.
Și vom duce la bun sfârșit, astfel, o problemă istorică a Bucureștiului!
Primarul Ciprian Ciucu s-a întâlnit azi cu reprezentanții constructorilor și au stabilit toate detaliile privind pașii care urmează. Lucrările ar putea începe în iunie și ne dorim să fie gata anul acesta.
Ce probleme are Pasajul Basarab
De aproape 15 ani este într-o situație incertă. A fost dat în folosință în 2011-2012, dar fără să i se fi făcut recepția, motiv pentru care nu a putut fi întreținut. În lipsa mentenanței, s-a degradat.
Sistemul de ape pluviale, scările, rampe, rosturile, lifturile, trotuarul rulant, elementele de semnalizare, dar și structura în sine a pasajului, toate au acum nevoie de reparații.
Intervențiile se vor împărți între constructor (care va trebui să repare deficiențele de execuție) și PMB (care remediază ceea ce s-a degradat din cauza lipsei mentenanței). Tot constructorul și-a asumat realizarea proiectului tehnic în integralitate, pentru toate categoriile de lucrări.
Ce urmează
- După finalizarea proiectării, vor fi stabilite costurile, cine va face supervizarea lucrărilor și deadline-ul lor.
- În luna mai, putem avea gata avizele și autorizația de construire;
- Lucrările propriu-zise ar putea fi demarate în luna iunie și finalizate până în decembrie 2026.
"Vă mulțumesc pentru deschidere! Ne dorim să încheiem această nebunie administrativă, să punem în siguranță Pasajul Basarab și să civilizăm acea zonă”, le-a transmis constructorilor primarul general Ciprian Ciucu.